BROKERII DE LA BMFMS: Riscul valutar poate fi acoperit la Sibiu

Din 26 octombrie 2004 euro a pierdut în raportul cu moneda naţională aproximativ 9,2% (de la 41.003 lei pentru un euro pînă la 37.212 lei). Aprecierea constantă a leului a fost determinată de semnalele venite din partea BNR, potrivit cărora instituţia va înceta să intervină pe piaţa valutară interbancară.

Această atitudine a fost adoptată în vederea pregătirii participării la piaţa pentru liberalizarea contului de capital prevăzută să intre în vigoare la 1 aprilie 2005. Măsura este o condiţie "sine qua non" în cadrul procesului de aderarea României la Uniunea Europeană.

Visînd la laptele şi mierea care vor curge după aderare cele mai multe companii (în special mici şi mijlocii) evită cu obstinenţă adoptarea celor mai elementare măsuri de protecţie împotriva şocului ce va fi provocat de intrarea în Uniune. În loc să implementeze măsuri de creştere a productivităţii, să adopte politici de management al riscului valutar sau să utilizeze toate clauzele existente în practica comerţului internaţional, exportatorii români cer autorităţilor măsuri intervenţioniste şi protecţioniste.

Nevoia de management al ris-cului valutar se face simţită atunci cînd în contabilitatea firmei apar pierderi din diferenţe de curs. Asimilate cheltuielilor, acestea reduc profiturile şi generează nemulţumirea managerilor. Aceştia ar putea trans-forma cheltuielile iraţionale şi fără nici o finalitatea în investiţii în siguranţă şi confortul firmelor ce le conduc.

Comisioanele plătite pentru tranzacţionarea de contracte futures la Bursa din Sibiu sînt incomparabil mai mici, şi cel mai important sînt eficiente. Generează valoare chiar dacă nu sînt investiţii. Asigură linişte. Elimină riscul. Pentru protejarea miliardului de euro, la cît spun exportatorii că se ridică pierderile din ultimele luni, aceştia ar fi trebuit să tranzacţioneze la BMFMS 1.000.000 contracte futures. Pentru acestea ar fi imobilizat pe o perioadă scurtă (3 pînă la 6 luni) echivalentul a 31.5 milioane euro. Aceşti bani sînt returnaţi investitorilor în momentul în care a fost atinsă maturitatea contractelor. Sînt reţinuţi de bursă pe perioada de derulare a contractului ca depozite de siguranţă. În concluzie, ţinînd aceşti bani blocaţi, companiile ar fi pierdut dobînda pe cel mult 6 luni. La o dobîndă medie de 13,5%, dobînda pierdută ar fi fost de aproximativ 2.125.000 euro. Pe lîngă acestea mai există comisioanele de tranzacţionare aproximativ 40.000/contract.

Operaţiuniile (comisioanele) de intrare - ieşire din poziţii ar fi generat costuri de 2.8 milioane euro.

Costul total al operaţiunilor s-ar fi ridicat la maxim 5 milioane euro. Adică 0,5% din cuantumul pierderilor! Pe lîngă aceşti 0,5% ar mai fi nevoie de cîteva ore de documentare şi evident de... interes. Poate cel mai bine e să cerem în continuare intervenţii BNR, subvenţii, reeşalonări, derogări şi amînări... Dacă vor să supravieţuiască importatorii ar trebui să îşi facă analize serioase asupra efectului introducerii leului greu iar apoi a aderării României la UE. Modelele Poloniei, Ungariei şi Republicii Cehe trebuie studiate, greşelile lor evitate şi măsurile eficiente adoptate urgent.