BROKERII: Rezultatele peste aşteptări şi contextul incert orientează investitorii către companiile energetice

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 aprilie 2014

Rezultatele peste aşteptări şi contextul incert orientează investitorii către companiile energetice

Societăţile listate din sectorul energetic au atras un interes puternic din partea investitorilor, în primele luni ale acestui an, ca urmare atât a rezultatelor financiare care au depăşit aşteptările analiştilor, cât şi a incertitudinilor care există atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, sunt de părere brokerii, care văd perspective pozitive pentru aceste companii pentru restul anului.

"Perspectivele pentru sectorul energetic sunt favorabile, în ciuda unor reglementări fiscale ce ar putea să aibă un impact negativ asupra situaţiilor financiare", ne-a declarat Marcel Murgoci, director de operaţiuni la "Estinvest" Focşani, care a detaliat: "«SNP Petrom» a avut de suferit din cauza volatilităţii înregistrate ca urmare a vânzării unor importante pachete de acţiuni precum şi din cauza unui buget destul de pesimist pentru acest an. Cu toate acestea, considerăm că o astfel de investiţie merită atenţia investitorilor, întrucât prezintă o situaţie financiară solidă, fiind cel mai mare producător de ţiţei din Europa de Est".

În ceea ce priveşte "Romgaz", domnia sa ne-a spus: "«Romgaz» este o companie de top în România, acţiunile societăţii fiind considerate o investiţie pe termen lung. Atuul principal al companiei îl reprezintă faptul că nu are datorii financiare. Chiar dacă profitul societăţii a scăzut cu 16.8% faţă de 2012, preţul acţiunii nu a suferit fluctuaţii puternice."

Legat de "Transgaz" şi "Transelectrica", directorul "Estinvest" consideră: "Transgaz şi-a păstrat profitabilitatea şi în 2013, chiar dacă în situaţiile financiare a trebuit să apară un provizion consistent ca urmare a neselectării proiectului Nabucco ca rută de transport al gazelor naturale. Preţul acţiunii s-a apreciat cu ocazia afişării rezultatelor financiare preliminate, surprinzând pozitiv investitorii. De asemenea, Transelectrica a luat prin surprindere investitorii anunţând un dividend de 5,5 ori mai mare decât în anul 2012. Perspectivele bune şi semnalele pozitive pentru primul trimestru din 2014 au poziţionat preţul spre un trend crescător".

Raportându-ne la "Nuclearelectrica", domnia sa este de părere că acţiunile emise de aceasta, în urma listării din toamna anului trecut, au avut o evoluţie negativă, în condiţiile în care preţul a scăzut sub valoarea de ofertă.

"Pentru acest an, societatea a bugetat o scădere a profitului de peste 16 ori, faţă de 2013, austeritatea fiind impusă de nevoile reale pentru menţinerea pe termen lung a performanţelor de operare şi securitate nucleară. În aceste condiţii, preţul ar putea să se plafoneze în jurul valorii de 9 lei/acţiune", a spus domnul Murgoci, care a completat: "Titlurile Rompetrol Well Services (simbol PTR) au avut o evoluţie pozitivă în primul trimestru al anului 2014 datorită rezultatelor financiare bune. Creşterea profitului şi a cifrei de afaceri cu 25% faţă de 2012 au dat speranţe investitorilor la un dividend bun având în vedere PER-ul (Price Earnings Ratio) de peste şase".

Evoluţia titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC) a depins, cel puţin în prima parte a acestui an, de memorandul încheiat de Guvern cu grupul Rompetrol, potrivit lui Marcel Murgoci. "Odată cu lămurirea acestui subiect, volatilitatea pe acest emitent s-a redus considerabil, astfel că, în perioada imediat următoare, mă aştept la un trend neutru", afirmă domnia sa.

Gabriel Aldea, "Intercapital Invest": "Indicele energetic BET-NG a avut o evoluţie stabilă în acest an"

Indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a înregistrat, alături de indicele BET al celor mai lichide zece acţiuni de la bursă o evoluţie stabilă în acest an, nivelurile actuale fiind foarte apropiate de cele de la finalul anului trecut, potrivit lui Gabriel Aldea, director general adjunct la "Intercapital Invest".

Domnia sa a continuat: "Prin comparaţie, restul indicilor BVB au înregistrat corecţii, unele chiar semnificative, ceea ce a avantajat investitorii care au mizat în această perioadă pe acţiunile energetice sau de utilităţi".

Directorul adjunct de la Intercapital Invest adaugă: "Orientarea investitorilor într-o măsură mai mare decât în alţi ani către acţiunile din domeniul energie/utilităţi a fost determinată de mai mulţi factori, dintre aceştia amintesc contextul extern şi chiar intern incert, dar şi rezultatele financiare peste aşteptări anunţate de o parte însemnată dintre companiile din acest sector şi dividendele propuse de acestea".

Domnia sa susţine că din rândul societăţilor din sectorul energie/utilităţi s-au remarcat, în primele luni ale lui 2014, acţiunile "Transelectrica", acestea reuşind, contrar evoluţiei de ansamblu a pieţei, să se aprecieze cu aproximativ 14% faţă de finalul anului trecut.

Gabriel Aldea consideră că probabil cel mai important element care a condus la această apreciere a fost anunţarea de către conducerea emitentului a propunerii de dividend, care s-a situat mult peste aşteptările investitorilor, oferind unul dintre cele mai mari randamente dintre emitenţii de la BVB.

"Un alt element care a contribuit la evoluţia foarte bună a acestui emitent a fost şi perspectiva bună în ceea ce priveşte rezultatele financiare din acest an, creşterea tarifului de transport al energiei electrice făcând posibil acest lucru", ne-a spus domnia sa, care a concluzionat: "În acelaşi timp şi în legătură cu acest al doilea element, aş mai adăuga faptul că TEL s-a tranzacţionat în ultimii ani la niveluri care atestau o subevaluare destul de importantă, perspectiva îmbunătăţirii rezultatelor financiare contribuind decisiv în acest moment la o schimbare a percepţiei investitorilor faţă de această companie".

Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", este, la rândul său, de părere că pe piaţa energetică există semnale pozitive. "Cred că au intrat investitori mari care sunt interesaţi de companiile energetice, acesta fiind şi motivul creşterilor din acest sector în ultima perioadă", ne-a declarat domnia sa.

Legat de ofertele de listare ale "Electrica" şi "Complex Energetic Oltenia" programate să aibă loc anul acesta, Ion Milea este de părere că orice companie care vine pe Bursă aduce un plus atât pentru societate, cât şi pentru piaţă, dar, ţinând cont de ce s-a întâmplat până acum, este posibil ca şi aceste listări să întârzie.

"Din păcate, foarte multe companii din România ori nu vor, ori nu ştiu că prin piaţa de capital se pot finanţa", a concluzionat directorul "Muntenia Global Invest".

Gabriel Aldea completează: "În mod logic, orice nouă listare la bursă este benefică, însă prin prisma dimensiunii companiilor, listarea «Electrica» şi a «Complexului Energetic Oltenia» ar trebui să conducă la o îmbunătăţire semnificativă a lichidităţii şi imaginii bursei locale, investitorii străini şi autohtoni având la dispoziţie o paletă mai largă la companii de calibru".

Marcel Murgoci se aşteaptă la un interes destul de mare pentru listările programate să aibă loc în acest an, similar cu ofertele lansate anul trecut pentru "Nuclearelectrica" şi "Romgaz".

Domnia sa este de părere că, odată cu apariţia unei date certe de început a ofertelor, investitorii îşi vor păstra lichidităţi sau vor încerca să transforme acţiunile în bani lichizi, în funcţie şi de evoluţia bursei, motiv pentru care, în imediata apropiere a datelor la care ar trebui să debuteze ofertele, lichiditatea bursei să înregistreze un trend puternic pozitiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb