Bugetul AVAS a fost majorat cu peste 21 milioane lei pentru procesele instituţiei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 mai 2011

Bugetul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost suplimentat de Guvern cu 21,2 milioane lei pentru reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale, dar şi pentru acţiunile judiciare prin care se solicită instanţei eşalonarea la plată a titlurilor executorii. Bugetul AVAS va fi suplimentat din Fondul de rezervă al Guvernului.

O hotărâre aprobată recent de Executiv precizează: "Se aprobă suplimentarea bugetului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2011 cu 21,1 milioane lei, pentru finanţarea cheltuielilor legate de reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii şi pentru reprezentarea în procedurile judiciare prevăzute în OG 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii".

Potrivit documentului, AVAS nu dispune de resursele băneşti utile pentru cheltuielile necesare reprezentării României în astfel de litigii, deoarece toate conturile instituţiei sunt blocate ca urmare a executării silite declanşate în special de păgubiţii Fondului Naţional de Investiţii, şi că, în cazul în care această situaţie continuă, există riscul major ca România să nu fie reprezentată, ori să fie reprezentată necorespunzător, în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale.

Prin modificarea OG 22/2002, Guvernul a decis, la începutul aces-tui an, că instituţiile publice care, din motive temeinice, nu îşi pot achita obligaţiile de plată la care au fost obligate prin titluri executorii vor avea dreptul să solicite instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza să îi acorde un termen de graţie sau/şi să stabilească termene de plată eşalonată.

În acelaşi timp, Guvernul a mai decis ca sumele repartizate AVAS de la bugetul de stat pentru plata cheltuielilor de personal, funcţionarea instituţiei şi reprezentarea României la Curtea internaţională de Arbitraj să nu mai poată fi executate silit până la 31 decembrie 2013.

Executivul a justificat decizia prin faptul că, la AVAS, conturile sunt blocate integral şi nu pot fi efectuate niciun fel de plăţi, ca urmare a popririlor instituite de executorii judecătoreşti în temeiul unor titluri executorii a căror valoare cumulată la 1 februarie 2011 este de 176,1 milioane lei.

În ordonanţa de modificare a OG 22/2002 se arăta de altfel că AVAS nu dispune de resursele băneşti pentru asigurarea cheltuielilor de reprezentare a României la Curtea de Arbitraj Internaţională în condiţiile blocării conturilor instituţiei, ca urmare a executărilor silite declanşate în temeiul unor titluri executorii.

Preşedintele AVAS, Aurelian Popa, a declarat, citat de Mediafax, în toamna anului trecut, că cea mai mare problemă cu care se confruntă instituţia este blocarea conturilor de către deponenţii FNI. Pe rolul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) din Washington se află mai multe dosare privind privatizarea companiilor Rodipet, IMUM Medgidia şi Continent Marine Enterprise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb