Intitulat "Un val de populism. Va trece", primul episod al interviului cu Dinu Patriciu a prezentat opinia acestuia că victoria la Referendum a preşedintelui Traian Băsescu s-ar datora valului de populism actual din fostele ţări socialiste, unde populaţia se simte înşelată în speranţele pe care şi le-a pus în capitalism.
Al doilea episod al interviului, purtând titlul "Seducţia ursului" a ilustrat părerea lui Dinu Patriciu că Rusia trebuie "sedusă" cu investiţii europene, ca să nu-şi întoarcă faţa spre China, transformând Europa într-o provincie îndepărtată. Tot în episodul al doilea, Patriciu a vorbit despre strategia globalistă după care conduce "Rompetrol".
În acest al treilea episod al interviului, pe care îl publicăm astăzi, Dinu Patriciu vine cu recomandări concrete pentru dezvoltarea pieţei noastre bursiere şi îşi exprimă punctul de vedere asupra operaţiunilor cu acţiuni "Rompetrol", la Bursă, - subiect al unui proces în instanţă faimos.
Adevărul şi poporul sunt subiectele episodului de mâine, ultimul din interviul acordat de Dinu Patriciu cititorilor noştri.
Florian Goldstein
(interviu cu Dinu Patriciu - partea a treia)
Reporter: Vă interesează o listare pe o piaţă mai lichidă decât Bursa de Valori Bucureşti?
Patriciu: A grupului "Rompetrol", da. Bursa de la Bucureşti are un handicap: gândeşte feudal. Gândeşte la economia românească.
Bucureştiul are vocaţia de a deveni o capitală financiară a Balcanilor dacă îşi însuşeşte mentalitatea de cuceritor. Trebuie listate companii din toate micile economii, companiile cele mai reprezentative fără suficientă masă critică din Balcani. Mă refer la o piaţă care are 50 de milioane de locuitori. Din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Kosovo. Albania. Asta presupune un efort de marketing profesional şi bine susţinut. Ăsta este poate lucrul cel mai important pe care îl au de făcut mediile de afaceri româneşti. Iar Bursa, dacă nu va face acest lucru, va rămâne un mic apendice global.
Profitul pe care Bursa îl face, ar trebui direcţionat către marketingul regional. Am vorbit numai de Balcani, dar dacă mă uit un pic la est, atunci văd Ucraina, Georgia, Armenia, sudul Rusiei, iar Rusia este o republică federală. În care interesele locale sunt mult mai puternice decât cele centrale. De fapt asta este realitatea.
Reporter: Pe relaţia dumneavoastră cu Bursa de Valori, suportaţi un proces în instanţă. După părerea mea, subiectul Rompetrol of Libia este o aberaţie, în ceea ce Parchetul vă acuză. Dar în subiectul manipulare sau operaţiuni neconforme cu acţiuni Rompetrol, faptul este demonstrat.
Patriciu: Nu este adevărat. Citiţi prevederile Legii 297 şi ale Directivei Europene cu privire la bunurile de capital. Veţi descoperi că există o prevedere care exceptează de la orice fel de penalitate o faptă care, mărturisesc eu am săvârşit-o şi încă în deplină legalitate şi conştiinţă - stabilizarea preţului unei valori mobiliare.
O găsiţi mai vagă în Legea 297 şi foarte clar în Directiva Europeană.
Nu am făcut nimic rău, am făcut ceea ce trebuia să fac - marketing pentru acţiunea mea şi un preţ atractiv în prima zi, ca preţul să se multiplice ulterior de şapte ori. Pot să vă spun că există precedente nenumărate.
Reporter: Aţi adus o pagubă importantă propriei companii, într-un interval de două săptămâni.
Patriciu: Nu am adus nicio pagubă. Compania a câştigat în cele din urmă 50 de milioane de euro. Să vă explic:
În momentul când am vândut cu 116, am vândut o cantitate X, nici nu are importanţă cantitatea, apoi am cumpărat cu 590. Nici nu m-a interesat preţul, el se înscrisese pe trendul crescător, şi am vândut cu 1140 mediu. Total general - câştig pentru companie: plus 28 milioane.
Dacă nu ar fi existat această neînţelegere a jocului pe Bursă, probabil că aş fi câştigat mult mai mult. Pentru că preţul de 1140 s-ar fi dus în 2000.
S-a întâmplat până în decembrie acelaşi an. Noi vorbim de acelaşi exerciţiu fiscal pentru că, în cadrul aceluiaş exerciţiu fiscal, am făcut aceleaşi operaţii, astfel încât să aduc companiei 28 milioane dolari cash.
Acum, gata!, chestiunea se află la tribunal şi pot să o dezvălui. Când ne-am întâlnit data trecută, nu puteam să vă spun, pentru că puteam fi acuzat de anumite chestii, că vreau să influenţez ancheta, etc.
Dar, acum pot să vă spun foarte clar - am câştigat, nu am pierdut!
Nu am comis niciun fel de manipulare sau de dezvăluire de informaţii, puteau să fie zeci de apropiaţi. Manipularea de fapt, pe care o produce cine o produce constă în faptul că s-au publicat în presă convorbiri de ale mele telefonice selectate.
În perioada aceea, de la 1 la 7 aprilie, am avut, nu exagerez, zeci de teleconferinţe cu investitori instituţionali, cărora le-am spus exact acelaşi lucru pe care l-am spus şi apropiaţilor: "cumpăraţi repede, băieţi!" Am spus-o şi în ziar. Cumpăraţi! Era retrasă de la tranzacţionare şi nu făceam niciun fel de ilegalitate dacă spuneam în ziar cumpăraţi că o să fie bine. Cine a avut încredere, a făcut-o.
Tot ce se întâmplă în convorbirea mea cu Sorin Roşca, dacă urmăriţi cu atenţie, nu i-am spus decât du-te la TVM [n.n. - una dintre cele două case de brokeraj implicate în operaţiunile suspecte]. Şi a făcut-o târziu, a cumpărat pe la 300 şi ceva, nu la 100.
Reporter: Acolo erau tranzacţii cross, cu vânzător şi cumpărător cunoscuţi între ei care făceau o operaţiune prestabilită.
Patriciu: Nimeni nu este vinovat în chestia asta. Eu pot să îmi fac marketingul înainte de pornirea tranzacţionării, am voie, este legal. Toate tranzacţiile despre care vorbim, s-au efectuat în predeschidere, ca să nu păgubesc pe nimeni. Dacă le faci în predeschidere, îi mulţumeşti pe toţi la acelaşi preţ. Totul e făcut până la 10:15.
Şedinţa a continuat şi cine nu a fost pe fază a plătit un preţ mai mare. Cine a fost pe fază, şi au fost peste 900-1000 oameni, au cumpărat cu 116, puteau să cumpere oricât. Pe mine nu mă interesa decât boom-ul în piaţă.
Am avut două ghinioane: că s-a oprit sistemul din cauza numărului de zerouri şi apoi că după nici trei săptămâni o mulţime de frustraţi au început să ţipe. A început cu Daniel Ionescu, un deputat PRM, la sfârşitul lui aprilie.
Toată discuţia era lipsită de subiect. Exista o linie, o graniţă între ilegal şi legal. Chiar credeţi că n-am avut şapte avocaţi ca să definim această linie foarte clar şi să ne lipim cât mai aproape de ea? Mă credeţi inconştient? V-am dat vreo dovadă că sunt de balamuc?! Ce aş fi avut eu de câştigat dacă treceam linia - ce câştigam?!
Reporter: Vă spun cinstit ce este în mintea mea: aţi avut nişte obligaţii de plată vizavi de unii prieteni şi nu aţi vrut să vi le achitaţi extracontabil. Aţi înregistrat în contabilitatea firmei plata unor obligaţii personale. I se poate spune "spălare de bani".
Patriciu: Nu am avut nicio obligaţie faţă de nimeni. Am făcut-o în interesul companiei - o lovitură de Bursă. Scria presa - "S-a înecat Bursa în petrolul de la Petromidia".
Inamicii au transformat chestia asta într-un fel de peşteră întunecoasă, unde se pune la cale un complot. Să fim serioşi! Duceţi-vă la tribunal, luaţi dosarul să citiţi, dacă aveţi răbdare; o să vedeţi că nu există niciun fel de transgresare a limitei legalului, niciuna.
Am avut zeci de teleconferinţe cu investitorii în acele zile care mă întrebau preţul şi preţul nu am vrut să-l spun pentru că ştiam că sunt la limită, dar nici asta nu ar fi fost ilegal.