Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut ieri, investitorii speculând că este posibil ca Grecia să nu primească tranşa de împrumut de la UE şi FMI.
Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, s-au depreciat cu 3,6%, la 24,25 euro. Titlurile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au coborât cu 5,3%, la 17,96 euro. Acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă din Elveţia, au pierdut 4,1%, afişând un curs de 21,79 franci.
Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au coborât cu 3,2%, la 3,09 euro, iar cele ale "EFG Eurobank Ergasias", numărul doi în sectorul bancar al Greciei, cu 3,4%, la 1,15 euro. Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă italiană, au scăzut cu 0,8%, la 71,5 eurocenţi.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră din lume, au scăzut cu 3,7%, la 1.928 pence. Titlurile "Vedanta Resources" Plc au consemnat un declin de 5,8%, la 1.339 pence.
La ora 16.50 (ora României), indicele CAC 40 al Bursei din Paris a coborât cu 3,4%, la 2.928,20 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 3,2%, la 5.397,57.
În SUA, acţiunile au scăzut în des-chidere, investitorii temându-se că situaţia Greciei se va înrăutăţi.
Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă din SUA, au coborât cu 3,5%, la 27,98 dolari, iar cele ale "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă americană, cu 2,7%, la 7,04 dolari.
Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, s-au depreciat cu 2,7%, la 40,45 dolari.
La ora 09.45, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 2%, la 1.192,14 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,9%, la 11.296,40.
În Asia, acţiunile au scăzut pe fondul eşecului reuniunii liderilor europeni, de la finele săptămânii trecute.
Acţiunile "Esprit Holdings" Ltd., distribuitor de îmbrăcăminte care obţine 83% din vânzări în Europa, au coborât cu 20% pe piaţa din Hong Kong, la 9,80 dolari HK. Acţiunile "Billabong International" Ltd., producător de echipament de surfing, care realizează 20% din vânzări în Europa, au scăzut cu 3,8%, la 3,03 dolari australieni.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră la nivel mondial, s-au depreciat cu 1,7%, la 37,60 dolari australieni, ca urmare a declinului preţurilor petrolului şi metalelor. Acţiunile rivalului mai mic "Rio Tinto Group" au pierdut 1,5%, ajungând la 70,20 dolari australieni. Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au înregistrat un declin de 6,8%, la 17,40 dolari HK. Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd. au coborât cu 2,9%, la 4,33 dolari HK.
Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au scăzut cu 2,6% pe piaţa din Hong Kong, la 62,90 dolari HK.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a coborât cu 2,8%, la 18.917,90 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney- cu 1,6%, la 4.081,50.