Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut vineri, după anunţurile potrivit cărora a sporit încrederea întreprinzătorilor în economia Germaniei, iar cererea pentru bunuri de capital s-a redresat în SUA.
Titlurile "ARM Holdings" Plc au urcat cu 6,1%, la 414,6 pence, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora societatea britanică ar putea fi o ţintă de preluare pentru "Oracle" Corp. din SUA.
Titlurile "Adidas" AG, al doilea producător mondial de echipament sportiv, au crescut cu 5,4%, la 45,95 euro, după ce rivalul său american "Nike" Inc. a raportat o majorare record a comenzilor în China.
Acţiunile "Puma" AG, producător german de echipament sportiv, care realizează aproape 23% din vânzări în regiunea Asia-Pacific, au crescut cu 5,6%, la 248,70 euro.
Titlurile "Continental" AG, al doilea producator european de componente auto, au câştigat 6%, ajungand la 56,46 euro. "Deutsche Bank" AG şi-a majorat estimarea pentru preţul acţiunilor companiei germane: 68 de euro/titlu, de la 63 de euro.
Titlurile "Alcatel-Lucent" SA, cel mai mare producător francez de echipamente de telefonie, au consemnat un avans de 7,5%, la 2,49 euro. "Oddo & Cie." îndeamnă la cumpărarea de acţiuni ale grupului franco-american.
Acţiunile "Gamesa Corporacion Tecnologica" SA, producător de turbine eoliene, au scăzut cu 3,2%, la 5,18 euro, după ce familia Del Pino şi-a vândut deţinerea la această companie. "Banco Bilbao Vizcaya Argentaria" SA (BBVA) a anunţat că a vândut 5,6% din "Gamesa" pentru 5,13 euro/acţiune. BBVA a fost angajată pentru această tranzacţie de "Casa Grande Cartagena" SL, compania de investiţii a familiei Del Pino.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,9%, la 5.598,48 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,9%, la 3.782,42, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,8%, la 6.298,30.
• SUA: "Apple", a doua societate din lume după capitalizarea de piaţă
Acţiunile de pe pieţele din SUA au crescut vineri, în baza semnelor de îmbunătăţire a cererii de bunuri de capital, produse tehnologice şi de larg consum.
Titlurile "Apple" Inc. au crescut cu 1,2%, la 292,32 dolari. Analiştii şi-au modificat în sens pozitiv estimările privind vânzarile de tablete iPad. "Apple" a încheiat o săpătmână în care a depăşit "PetroChina" Co., devenind a doua societate din lume după capitalizarea de piaţă: 267 miliarde de dolari. Pe primul loc se află "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător american de ţiţei, cu 314,4 dolari.
Acţiunile "Google" Inc., societatea care deţine cel mai popular motor de căutare pe Internet, au urcat cu 2,7%, la 527,29 dolari.
Titlurile "Nike" Inc. au crescut cu 2,4%, la 79,57 dolari - cel mai ridicat preţ de la listarea societăţii, în 1980.
Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 2,1%, la 1.148,67 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,9%, la 10.860,26, Nasdaq Composite - cu 2,3%, la 2.381,22.
• Scăderi în Asia
Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut vineri, ca urmare a anunţului de joi privind creşterea numărului solicitărilor de ajutor de şomaj in SUA.
Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător de semiconductori din Asia, care obţine 20% din vânzări în America, au coborât cu 2,3%, la 762.000 woni, pe piaţa din Seul. Acţiunile "Hynix Semiconductor" Inc., producător sud-coreean de cipuri de memorie pentru computere, care realizează 25% din cifra vânzărilor în America de Nord, au scăzut cu 4,5%, la 21.100 woni.
Titlurile "Billabong International" Ltd., producător australian de echipament pentru surfing, care obţine aproape 50% din vânzări în America, au scăzut cu 0,3%, la 7,97 dolari australieni.
Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă europeană, au pierdut 0,6% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 80,60 dolari HK, după ce a apărut informaţia potrivit căreia directorul executiv Michael Geoghegan va fi înlocuit cu şeful diviziei de investment-banking, Stuart Gulliver.
Titlurile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale au scăzut cu 1,7%, la 3.795 yeni, ca urmare a aprecierii yenului faţă de dolar.
Acţiunile "Honda Motor" Co., al doilea producător auto din Japonia, care realizează 46% din vânzări în America de Nord, au coborât cu 0,8%, la 2.931 yeni. Titlurile "Panasonic" Corp., cel mai mare producător mondial de televizoare cu plasmă, au consemnat un declin de 1,1%, la 1.125 yeni.
Titlurile "Oracle" Corp. Japonia, divizie a companiei americane "Oracle" Corp., au scăzut cu 8,5%, la 4.070 yeni. Producătorul de software a raportat un profit în scădere pentru primul trimestru fiscal.
Acţiunile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, au urcat cu 3,9%, la 161.500 woni, după ce "Moody"s Investors Service" a modificat în sens pozitiv calificativul pentru obligaţiunile companiei. Din acelaşi motiv, titlurile "Kia Motors" Corp. au crescut cu 5,6%, la 36.800 woni.
Indicele Kospi al Bursei din Seul a urcat cu 0,8%, la 1.846,60 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a scăzut cu 0,7%, la 4.601,90, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 1%, la 9.471,67.