Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, pe fondul discuţiilor de fuziune dintre companiile "Delhaize Group" şi "Royal Ahold" NV.
Titlurile retailerului belgian "Delhaize", proprietarul "Mega Image", au urcat cu 14%, la 82,31 euro, iar cele ale grupului olandez "Ahold" - cu 5%, la 18,02 euro. Conform grupurilor, discuţiile sunt în fază incipientă.
Acţiunile "Rio Tinto" Plc, a doua mare companie minieră la nivel mondial, au crescut cu 1,2%, la 3.033 pence, iar cele ale "Glencore" Plc - 1,3%, la 306,60 pence. În schimb, titlurile "Lonmin" Plc, companie producătoare de platină, au scăzut cu 0,9%, la 140,70 pence. "Lonmin" a avertizat, după ce a consemnat pierderi operaţionale în primul semestru fiscal, că preţurile reduse ale platinei ar putea persista încă doi ani.
Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA, a treia mare bancă din Italia, au câştigat 2,8%, ajungând la 60,85 eurocenţi. Instituţia de credit a raportat profit după 11 trimestre cu pierderi.
Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au consemnat un avans de 1,2%, la 29,22 euro, deşi Financial Times a anunţat că cinci dintre cele mai mari bănci din lume vor plăti amenzi de peste 5 miliarde de dolari pentru manipularea pieţei valutare.
Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică, au câştigat 1,7%, ajungând la 358,40 pence. Banca Angliei a decis, ieri, să nu modifice dobânda de referinţă, în ciuda perspectivelor de creştere solidă ale economiei britanice.
Titlurile "Exor" SpA, companie de investiţii ce aparţine familiei Agnelli din Italia, au urcat cu 0,5%, la 42,59 euro. DTZ, consultant imobiliar susţinut de un fond de private equity, a confirmat că preia rivalul "Cushman & Wakefield" de la "Exor".
La ora 17.35 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 7.040,94 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 11.677,27, FTSE MIB al celei din Milano a urcat cu 0,2%, la 23.364,98.
• Fluctuaţii în SUA
În SUA, acţiunile au fluctuat ieri dimineaţă, pe fondul rezultatelor anunţate de unele companii, respectiv al unor tranzacţii de preluare.
Titlurile "Rosetta Resources" Inc. , companie din sectorul energetic al SUA, au crescut cu 27%, la 24,51 dolari. "Noble Energy" Inc. preia "Rosetta Resources" pe 2,1 miliarde dolari, în numerar. Acţiunile "Noble" au scăzut cu 6,8%, la 45,76 dolari.
Acţiunile "Actavis" Plc, companie farmaceutică, au câştigat 3,3%, atingând 302,50 dolari, după ce aceasta a raportat rezultate peste aşteptări pentru primul trimestru.
Titlurile "Dean Foods" Co., societate din sectorul de consum, au consemnat un avans de 4,8% la 17,06 dolari. Compania a anunţat un profit trimestrial ajustat peste estimările analiştilor.
La ora 10.43, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.114,44 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 18.154,75, Nasdaq Composite a crescut cu 0,1%, la 5.008,08.
• China reduce dobânzile - bursele asiatice urcă
În Asia, acţiunile au crescut după ce China a redus dobânzile pentru a treia oară în ultimele şase luni.
Titlurile "China Overseas Land & Investment" Ltd., dezvoltator imobiliar din China, au urcat cu 4,1% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 30,60 dolari HK, iar cele ale China Vanke Co. - cu 1,9%, la 19,56 dolari HK.
Acţiunile "China Petroleum & Chemical" Corp. s-au apreciat cu 0,6%, la 7,10 dolari HK, iar cele ale "Sinopec Oilfield Service" Corp. - cu 1%, la 4,04 dolari HK. China a depăşit Statele Unite, devenind pentru prima oară, în luna aprilie, cel mai mare importator mondial de petrol. Importurile de ţiţei ale Chinei au atins recordul de aproape 7,4 milioane de barili pe zi luna trecută, faţă de cele ale Statelor Unite, estimate la 7,2 milioane de barili.
Tot în sectorul petrolier, acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător major de profil din Australia, au crescut cu 2,1%, la 34,50 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mare "BHP Billiton" Ltd. - cu 1,7%, la 31,82 dolari australieni.
Titlurile "TSoftBank" Corp., operator nipon de telefonie mobilă, au consemnat un avans de 0,6%, la 7.400 yeni.
Masayoshi Son, fondatorul "SoftBank", l-a ales pe Nikesh Arora drept "candidat de top" care să-l înlocuiască.
Acţiunile "Toshiba" Corp., producător japonez de electronice, au scăzut cu 17%, la 403,3 yeni. Compania a renunţat la estimările de primăvară privind câştigurile anuale, aşteptând rezultatul unei anchete interne privind evidenţele sale contabile.
Titlurile "Sharp" Corp., producător japonez de ecrane, au coborât cu 26,4%, la 190 de yeni. Compania a informat că ia în calcul reducerea capitalului său şi înstrăinarea de acţiuni.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a crescut cu 0,5%, la 27.718,20 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 1,3%, la 19.620,91, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a scăzut cu 0,2%, la 5.625,24.