Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că instituţia pe care o conduce va face tot ce este necesar pentru păstrarea monedei unice.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au crescut cu 7,8%, la 2,55 euro, iar cele ale "Banco Santander" SA, cea mai mare instituţie de credit din Spania, cu 7,5%, la 4,38 euro, chiar dacă aceasta din urmă a anunţat un declin puternic al profitului său în trimestrul al doilea. În urma majorării provizioanelor pentru creditele imobiliare neperformante, profitul "Banco Santander" a scăzut cu 93%, la 100 de milioane de euro.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, s-au apreciat cu 3,1%, la 23,39 euro.
Titlurile producătorului francez de medicamente "Sanofi" au câştigat 2,6%, afişând un preţ de 63,24 euro. Compania a anunţat creşterea cu 35% a profitului său net în primele şase luni din 2012, la 3 miliarde euro, în pofida expirării a două brevete profitabile.
Acţiunile producătorului anglo-olandez de bunuri de larg consum "Unilever" Plc au consemnat un avans de 6,2%, la 2.272 pence. Societatea şi-a majorat profitul în primul semestru din anul curent, pe fondul cererii mari. Câştigul net a însumat 2,435 miliarde euro, fiind cu 1,3% mai mare decât în primele şase luni din 2011.
Titlurile "Alcatel-Lucent", cel mai mare producător francez de echipamente de telefonie, au scăzut cu 6,3%, la 82 de eurocenţi. Compania va tăia 5.000 de locuri de muncă, după ce a raportat pierderi de 254 milioane de euro pentru trimestrul al doilea.
Acţiunile "Royal Dutch Shell" Plc, cel mai mare producător european de ţiţei, au coborât cu 3,1%, la 2.118,5 pence. Compania anglo-olandeză şi-a redus cu 53,1% profitul în trimestrul al doilea, la 4,06 miliarde dolari.
La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,5%, la 5.579,79 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 3%, la 3.175,33, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,1%, la 6.539,50.
• SUA, în creştere
Pe pieţele americane, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, pe fondul scăderii numărului solicitărilor de ajutor de şomaj şi al creşterii comenzilor de bunuri de folosinţă îndelungată în SUA. O influenţă pozitivă au avut-o şi declaraţiile preşedintelui BCE, Mario Draghi, privind salvarea euro.
Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană, au crescut cu 1,8%, la 35,81 dolari, iar cele ale "Bank of America" Corp., a doua mare instituţie de credit din SUA, cu 2%, la 7,21 dolari.
Titlurile reţelei de socializare "Facebook" Inc. au scăzut cu 5%, la 27,87 dolari, înaintea publicării rezultatelor financiare.
La ora 09.47, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 1,6%, la 1.359,70 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,6%, la 12.881,19, Nasdaq Composite - cu 1,5%, la 2.896,68.
• Asia: primul avans din ultimele cinci zile
În Asia, acţiunile au urcat ieri, pentru prima oară în ultimele cinci zile, în condiţiile în care investitorii speculau că Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) ar putea lua noi măsuri pentru susţinerea economiei.
Titlurile "Nomura Holdings" Inc., cea mai mare societate de brokeraj din Japonia, au urcat cu 5,7%, la 259 yeni. "Nomura" îl va numi în funcţia de director executiv, în locul lui Kenichi Watanabe, pe Koji Nagai, preşedintele diviziei locale de brokeraj, conform unor surse apropiate situaţiei. Kenichi Watanabe şi Takumi Shibata - director de operaţiuni -, care au condus preluarea operaţiunilor "Lehman Brothers" din afara SUA de către "Nomura", demisionează pe fondul unui scandal de insider trading.
Titlurile "Qantas Airways" Ltd., companie aeriană australiană, au crescut cu 9,6%, la 1,085 dolari australieni. Potrivit Australian Financial Review, "Qantas Airways" este pe punctul să încheie o alianţă cu "Emirates Airline".
Acţiunile "Olympus" Corp., producător nipon de aparate foto, s-au apreciat cu 9,6%, la 1.400 yeni. "Terumo" Corp., cel mai mare producător asiatic de aparatură medicală, a propus o investiţie de 50 de miliarde yeni (639 milioane de dolari) în "Olympus", ca parte a unei fuziuni. Acţiunile "Terumo" au scăzut cu 0,8%, la 3.070 yeni.
Titlurile "LG Display" Co. din Coreea de Sud, furnizor de ecrane pentru dispozitivele iPad şi iPhone create de "Apple" Inc. din SUA, au câştigat 4%, ajungând la 21.900 woni. Compania şi-a redus pierderile operaţionale la 26 miliarde woni (22,6 milioane de dolari) în perioada aprilie - iunie 2012, de la 48 miliarde woni în anul anterior.
Acţiunile "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd., operatorul Bursei de Valori din Hong Kong, au coborât cu 1,3%, la 100,3 dolari HK. Acţionarii London Metal Exchange (LME - Bursa Metalelor din Londra) au aprobat, miercuri, oferta de preluare în sumă de 2,2 miliarde dolari, primită de la Hong Kong Exchanges.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,9%, la 8.443,10 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,7%, la 1.782,47, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,6%, la 4.147,73.