Bursele europene cresc din nou

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 aprilie 2009

Bursele europene cresc din nou

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după publicarea cifrelor privind creditele neperformante de la "American Express" Co. Compania americană de credit-carduri a anunţat miercuri că, în luna martie, costurile generate de administrarea conturilor cu probleme ale consumatorilor au crescut într-un ritm mai redus.

Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă din Elveţia, au crescut cu 5,4%, la 39,2 franci. Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au urcat cu 5,3%, la 38,98 euro. Acţiunile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, au crescut cu 2,4%, la 4,97 euro.

Acţiunile "Dexia" SA, cel mai mare creditor mondial pentru administraţiile locale, au urcat cu 14%, la 3,58 euro. Ascensiunea titlurilor acestui creditor, care a primit sprijin financiar de la guvern în 2008, ca să evite colapsul, a urmat declaraţiei oficialilor "Caisse des Depots et Consignations", care sunt optimişti în privinţa planului de redresare a băncii.

Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au crescut cu 4,4%, la 205,5 pence.

Acţiunile "Assicurazioni Generali" SpA, cea mai mare companie de asigurări din Italia, au urcat cu 1,8%, la 14,53 euro. Co-directorul executiv al societăţii, Sergio Balbinot, a declarat, citat de cotidianul Il Sole 24 Ore, că "Generali" nu renunţă la planul de extindere în estul Europei, deşi 2009 va fi un an dur.

Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător siderurgic din lume, au crescut cu 4,3%, la 20.84 euro. Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare oţelărie din Germania, au câştigat 6,7%, afişând un curs de 17,61 euro.

Acţiunile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au cres­cut cu 8,7%, la 11,01 euro (cel mai ridicat preţ din ultimele trei luni), după ce compania finlandeză i-a reasigurat pe investitori că poate să-şi realizeze ţintele de profitabilitate estimate. Totuşi, "Nokia" a anunţat că, în primul trimestru din 2009, şi-a redus profitul net cu 90%, la 122 milioane de euro (160 milioane de euro). Analiştii aşteptau un profit de 232 milioane de euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,7%, la 4.038,73 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,1%, la 3.050,73, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2%, la 4.641,70.

"JPMorgan" stimulează bursele din SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, după ce administraţia SUA a anunţat scăderea solicitărilor iniţiale de ajutor de şomaj, iar "JPMorgan Chase & Co." a raportat profituri peste aşteptări.

Acţiunile "JPMorgan", a doua bancă din SUA (după valoarea activelor), au crescut cu 3,2%, la 33,59 dolari. Banca a obţinut un profit de 2,14 miliarde de dolari sau 40 de cenţi/acţiune în primul trimestru din 2009, în scădere cu 10% faţă de perioada similară din 2008. Analiştii anticipau doar 32 de cenţi/acţiune.

Acţiunile "Bank of America " Corp., cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 2,2%, la 10,67 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,5%, la 856,07 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 8.056,54, Nasdaq Composite - cu 1%, la 1.643,07.

Optimism şi în Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, pe fondul optimismului legat de efectele pachetelor de stimulente şi ale reducerii dobânzilor.

Acţiunile "JFE Holdings" Inc., al doilea producător siderurgic din Japonia, au crescut cu 3,1%, la 2.700 yeni. Titlurile "Nippon Steel" Corp., cea mai mare oţelărie niponă, au urcat cu 1,3%, la 313 yeni. Potrivit cotidianului Sankei, oţelăriile din Japonia şi furnizorii aces­tora ar putea ajunge al un acord privind reducerea cu aproape 30% a preţului minereului de fier.

Titlurile "Jiangxi Copper" Co. Ltd., cel mai mare producător de cupru din China, au urcat cu 2,1% pe piaţa din Hong Kong, la 10,60 dolari HK, ca urmare a ascensiunii preţului metalului de bază. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 1,2%, la 58,05 dolari australieni.

Acţiunile "DBS Group Holdings" Ltd., cea mai mare bancă din Asia de Sud-Est, au cres­cut cu 1,6%, la 9,30 dolari singaporezi. Titlurile "United Overseas Bank" Ltd., a doua bancă din Singapore, au crescut cu 1,6%, la 11,22 dolari singaporezi.

"CIMB Research" a modificat în sens pozitiv calificativul acordat băncilor din Singapore: "overweight", de la "underweight", considerând că aceste instituţii vor ieşi din criză mai puternice decât erau înainte.

Acţiunile "Australand Property Group", divizie a "CapitaLand" Ltd. din Singapore, au crescut cu 7,6%, la 35,5 cenţi australieni. Societatea a obţinut aprobarea de la trei bănci pentru refinanţarea datoriilor.

Acţiunile "Santen Pharmaceutical" Co., producător nipon de medicamente oftalmice, au crescut cu 11%, la 2.910 yeni. "Merck & Co." a obţinut licenţa pentru distribuţia unui produs "Santen" în America, Africa şi Europa de Vest.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,1%, la 8.755,26 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,8%, la 3.775,70, Straits Times al celei din Singapore a scăzut cu 0,8%, la 1.891,75.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb