Bursele europene rămân pe curs ascendent

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 iulie 2009

Bursele europene rămân pe curs ascendent

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, în baza speculaţiilor potrivit cărora recesiunea mondială se domoleşte.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 4%, la 1.500 pence, ca urmare a ascensiunii cotaţiilor cuprului. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 4,6%, la 2.253,5 pence.

Acţiunile "Boliden" AB, al doilea producător de zinc din Europa, au cres­cut cu 11%, la 71 coroane suedeze. În trimes­trul al doilea, profitul net al companiei a cres­cut la 431 milioane coroane (55,8 milioane dolari), de la 259 milioane coroane în perioada similară din 2008. Analiştii anticipau un profit de 276 milioane de coroane.

Acţiunile "Peter Hambro Mining" Plc, al doilea producător de aur din Rusia, au crescut cu 5,7% pe piaţa londoneză, la 632,5 pence. Compania şi-a majorat producţia cu 54% în primul semestru.

Acţiunile "Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare companie petrolieră din Europa, au consemnat un avans de 1,3%, la 1.556 pence, ca urmare a creşterii preţului ţiţeiului.

Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie, au crescut cu 7,1%, la 72,32 pence. Banca ar putea raporta profit pentru primele şase luni din 2009, anunţă Sunday Times.

Acţiunile "Continental" AG, al doilea producător european de componente auto, au urcat cu 12%, la 27,10 euro. Compania germană a anunţat profituri înainte de dobânzi şi taxe de 38,8 milioane de euro (55 milioane de dolari) pentru trimestrul al doilea, datorită reducerii semnificative a cheltuielilor.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător de autoturisme din Europa, au scăzut cu 9%, la 227,62 euro. Deutsche Presse-Agentur a informat că "Porsche" SE ar putea amâna până la finele lunii decizia privind eventuala vânzare a unei participaţii către "Volkswagen".

Acţiunile "Porsche" au coborât cu 7,2%, la 48,16 euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,3%, la 4.445,61 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,4%, la 3.264,09, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,2%, la 5.037,99.

SUA - pe verde

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane s-au înscris pe un curs ascendent ieri, în des­chidere, ca urmare a creşterii cotaţiilor materiilor prime, dar şi în baza speculaţiilor potrivit cărora "CIT Group" Inc. va primi finanţare, ca să nu intre în colaps.

Titlurile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător de aluminiu din SUA, au crescut cu 2,3%, la 10,46 dolari. Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, au urcat cu 1,1%, la 69,24 dolari.

Acţiunile CIT au urcat cu 89%, la 1,32 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,8%, la 948,04 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 8.817,32, Nasdaq Composite - tot cu 0,8%, la 1.900,79.

Creştere şi în Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, ca urmare a ascensiunii cotaţiilor petrolului şi metalelor.

Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au crescut cu 10%, la 43,90 yuani. Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, respectiv cel mai important producător de ţiţei din Australia, au crescut cu 2,3%, la 36 dolari australieni. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au urcat cu 1,8%, la 53,40 dolari australieni.

Acţiunile "James Hardie Industries" NV, cel mai mare exportator de pereţi laterali către SUA, au urcat cu 5,9%, la 4,34 dolari australieni. "James Hardie" obţine 79% din vânzări în SUA, piaţă care dă semne de redresare pe segmentul imobiliar.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător de telefoane mobile din Asia, care obţine 19% din cifra vânzărilor în America, au câştigat 3%, ajungând la 690.000 woni. Compania a ajuns la o înţelegere cu Institutul de Tehnologie din California, pe marginea unui proces privind patentul unor aparate foto digitale.

Acţiunile "Alibaba.com" Ltd., operatorul celui mai mare site de comerţ online din China, au crescut cu 13% pe piaţa din Hong Kong, la 15,98 dolari HK. Numărul cumpărătorilor online din China a depăşit 87,9 milioane în primele şase luni din 2009, anunţă agenţia de ştiri Xinhua.

Titlurile "City Developments" Ltd., al doilea constructor de locuinţe din Singapore, au crescut cu 4,4%, la 9,79 dolari singaporezi. Compania a vândut între 50 şi 60 de unităţi dintr-un proiect rezidenţial cuprinzând 85 de apartamente de lux, anunţă Business Times.

Titlurile "China Life Insurance" Co., cel mai mare asigurator din China, au urcat cu 6,5%, la 32,80 dolari HK. Comisia de Reglementare a Asigurărilor din China a anunţat că societăţile de profil din ţară ar putea raporta, per total, o creştere cu 98% a profiturilor în primul semestru din 2009, la 26,1 miliarde yuani.

Acţiunile "Tata Consultancy Services" Ltd., furnizor indian de software, au urcat cu 16%, la 501,55 rupii. Compania şi-a majorat cu 23% profitul net în trimestrul al doilea.

Indicele Hang Seng al pieţei din Hong Kong a urcat cu 3,7%, la 19.502.37 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 2,7%, la 1.478,51, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,2%, la 4.050,30.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb