Bursele europene revin pe curs ascendent

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iunie 2009

Bursele europene revin pe curs ascendent

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, după ce administraţia SUA a anunţat că, săptămâna trecută, a scăzut numărul americanilor care au cerut ajutor de şomaj.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, au crescut cu 4,7%, la 20,49 euro. "Bank of America" Corp. îi îndeamnă pe investitori să cumpere acţiuni ale companiei.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au urcat cu 2%, la 47,34 euro. "Morgan Stanley" şi-a modificat în sens pozitiv estimarea pentru preţul acţiunilor băncii (+4,2%, la 50 de euro). Acţiunile "Deutsche Boerse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, au urcat cu 1,5%, la 62,54 euro. În acest caz, estimarea de preţ a "Morgan Stanley" a fost majorată cu 12%, la 75 de euro/titlu.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au urcat cu 1,8%, la 1,95 euro.

Acţiunile "European Aeronautic, Defence & Space" Co., compania-mamă a producătorului de avioane "Airbus" SAS, au câştigat 1,3%, ajungând la 11,66 euro. "Airbus" se află în luptă cu societatea americană "Boeing" Co. pentru vânzarea de aparate de zbor către "United Airlines".

Acţiunile "Total" SA, a treia companie petrolieră din Europa, au crescut cu 1,6%, la 41,29 euro. Compania franceză a anunţat că a descoperit un zăcământ important de gaz condensat la 300 kilometri nord-est de Bogota, Columbia.

Acţiunile "Eni" SpA, cea mai mare companie petrolieră din Italia, au urcat cu 1,4%, la 17,56 euro, după ce "Goldman Sachs Group" Inc. şi-a modificat în creştere estimarea pentru preţul petrolului american.

Acţiunile "Pernod Ricard" SA, al doilea producător mondial de băuturi alcoolice, au urcat cu 1,5%, la 44,40 euro. "Société Générale" SA îndeamnă la achiziţia de acţiuni ale companiei franceze.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 4.378,55 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 0,8%, la 3.335,06, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 5.086,14.

Creşteri şi în SUA

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele americane au crescut ieri, în deschidere, după publicarea cifrelor privind ajutoarele de şomaj. În săptămâna încheiată la data de 30 mai, solicitările în materie au scăzut cu 4.000, la 621.000.

Acţiunile "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 1,5%, la 11,38 dolari.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", a doua bancă americană, au urcat cu 1,1%, la 34,34 dolari.

Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cea mai mare companie petrolieră din SUA şi din lume, au consemnat un avans de 1,1%, la 72,87 dolari. Titlurile "Chevron" Corp., a doua companie petrolieră din SUA, au urcat cu 1%, la 68,97 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,3%, la 934,30 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 8.686,02, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 1.835,53.

Declin în Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, ca urmare a declinului preţului materiilor prime. O influenţă negativă a avut-o şi anunţul SUA privind îmbunătăţirea sub aşteptări a sectorului serviciilor.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 5,2%, la 35,11 dolari australieni. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră la nivel global, au coborât cu 6,6%, la 66,90 dolari australieni. Titlurile "OZ Minerals" Ltd., altă companie minieră din Australia, au scăzut cu 3,3%, la 87 de cenţi australieni. Compania a anunţat că nu a primit o ofertă mai bună decât cea a "China Minmetals Group" pentru activele sale. Potrivit Australian Financial Review, "OZ Minerals" ar putea primi o propunere de recapitalizare de la "Royal Bank of Canada" şi "RFC Group".

Acţiunile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de petrol offshore din China, au scăzut cu 2% pe piaţa din Hong Kong, la 10,74 dolari HK. Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător de ţiţei şi gaze din Australia, au pierdut 3,6%, stabilind un curs de 43,20 dolari australieni.

Acţiunile "Konami" Corp., producător nipon de jocuri, care obţine 17% din profit în America, au scăzut cu 3%, la 1.735 yeni. În luna aprilie, compania şi-a redus estimările de profit cu 45%.

Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., cel mai mare retailer de electronice din Australia, au coborât cu 3,9%, la 3,17 dolari australieni.

Acţiunile "Wesfarmers" Ltd., al doilea retailer din Australia, au scăzut cu 5,3%, la 21,66 dolari australieni.

Acţiunile "Lotte Chilsung Beverage" Co., cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din Coreea de Sud, au urcat cu 4%, la 826.000 woni. Potrivit cotidianului Munhwa Ilbo, "Lotte Chilsung" se va dezvolta pe terenul pe care îl deţine, după ce a primit aprobările în acest sens de la autorităţi.

Acţiunile "Paperlinx" Ltd., cel mai mare producător de hârtie din Australia, au crescut cu 7,9%, la 54,5 cenţi. Compania şi-a vândut proprietăţi importante din Olanda.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a scăzut cu 2,6%, la 1.378,14, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 2,1%, la 3.934,60, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,4%, la 18.502,77.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb