BURSELE LUMII Bursele din Europa şi Asia, în declin

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 17 iulie

Bursele din Europa şi Asia, în declin

Bursele din Europa au scăzut ieri, după ce casa de modă germană Hugo Boss AG a lansat estimări de vânzări dezamăgitoare.

Deutsche Börse

- Acţiunile Hugo Boss au înregistrat un declin de 8,6%, la 36,91 euro la ora locală 15.25. Compania germană şi-a redus previziunile de profit din acest an, pe fondul slăbiciunii de pe pieţele sale cheie, precum China şi Marea Britanie.

- Titlurile Deutsche Bank AG s-au depreciat cu 0,9%, la 15,12 euro la ora 15.27, cele ale Commerzbank AG au urcat cu 1,5%, la 14,63 euro. Băncile din zona euro au raportat prima creştere din 2022 a cererii pentru credite de consum şi împrumuturi ipotecare, arată datele unui studiu publicat ieri de Banca Centrală Europeană (BCE), anunţă Bloomberg.

- Indicele DAX a scăzut cu 0,5%, la 18.492,81 puncte la ora 15.29.

Euronext Paris

- Acţiunile asigurătorului francez Scor SE au pierdut 25,4%, ajungând la 19,43 euro la ora 15.30. Compania şi-a redus estimările privind rezultatele diviziei de asigurări de viaţă şi sănătate.

- Titlurile grupului aeronautic Airbus SE au coborât cu 0,3%, la 132,64 euro la ora 15.32, cele ale gigantului aerospaţial şi de apărare Thales SA - cu 0,9%, la 151,95 euro. Airbus şi Thales iau în considerare o fuziune a activităţilor lor spaţiale, a anunţat recent publicaţia La Tribune, citând surse.

- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,9%, la 7.567,25 puncte la ora 15.34.

New York Stock Exchange

Bursele americane au urmat un curs pozitiv ieri dimineaţă, pe fondul optimismului generat de rezultatele financiare anunţate de Bank of America Corp.

- În acest context, titlurile Bank of America s-au apreciat cu 3,3%, la 43,25 dolari la ora locală 09.50.

- Acţiunile Walmart Inc., cea mai mare companie din domeniul comerţului cu amănuntul la nivel mondial, au urcat cu 0,04%, la 69,66 dolari la ora 09.51, cele ale lanţului de magazine Macy's Inc. - cu 0,1%, la 16,87 dolari, după publicarea datelor care arată că vânzările retail din SUA au avut o evoluţie peste aşteptări în luna iunie.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,9%, la 40.561,39 puncte la ora 09.53, S&P 500 - cu 0,4%, la 5.654,63 puncte.

Nasdaq

- Titlurile PayPal Inc., operator de sistem de plăţi online, s-au apreciat cu 1,5%, la 61,40 dolari la ora 09.54. Autoritatea poloneză de supraveghere antitrust şi protecţia consumatorilor a impus o amendă de 106,6 milioane de zloţi (27,3 milioane de dolari) PayPal Europe, pentru că nu le-a precizat consumatorilor, în clauzele contractuale, activităţile pentru care aceştia ar putea fi amendaţi, anunţă Reuters.

- Acţiunile Apple Inc., producătorul iPhone, au crescut cu 0,04%, la 234,50 dolari la ora 09.55. Livrările globale de telefoane mobile inteligente au crescut cu 6,5% în trimestrul al doilea din 2024, pe fondul avansului realizat de Samsung Electronics şi Apple, potrivit firmei de cercetare IDC, citată de Reuters.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,2%, la 18.503,43 puncte la ora 09.57.

Hong Kong Stock Exchange

Bursele din Asia au scăzut ieri, investitorii analizând efectele asupra Chinei a eventualei câştigări a alegerilor prezidenţiale din SUA de către republicanul Donald Trump.

- În situaţia dată, titlurile companiei auto chineze BYD Co. au coborât cu 1,5%, la 240,60 dolari HK, cele ale producătorului de computere Lenovo Group Ltd. - cu 2%, la 10,74 dolari.

- Acţiunile producătorului chinez de semiconductori Semiconductor Manufacturing International Corp. s-au depreciat cu 0,3%, la 18,10 dolari HK.

- Indicele Hang Seng a coborât cu 1,6%, la 17.727,98 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile gigantului minier Rio Tinto Ltd. au scăzut cu 2,5%, la 116,81 dolari australieni, după ce acesta a raportat livrări trimestriale de minereu de fier sub aşteptări.

- Pe acelaşi segment, acţiunile BHP Group Ltd. au coborât cu 1,4%, la 43,08 dolari australieni, cele ale Fortescue Ltd. au urcat cu 0,5%, la 22,59 dolari australieni.

- Acţiunile grupului petrolier Santos Ltd. au coborât cu 0,5%, la 7,95 dolari australieni, cele ale Beach Energy Ltd. - cu 0,3%, la 1,54 dolari australieni, odată cu scăderea cotaţiilor ţiţeiului.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,2%, la 7.999,30 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb