BURSELE LUMII Scăderi pe pieţele de acţiuni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 29 februarie

Scăderi pe pieţele de acţiuni

Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii fiind atenţi la raportările companiilor.

London Stock Exchange

- Acţiunile Reckitt Benckiser Plc au înregistrat un declin de 12,7%, la 5.094 pence la ora locală 14.26. Compania britanică de produse de curăţenie a anunţat scăderea peste aşteptări a vânzărilor sale în ultimul trimestru din 2023.

- Titlurile Vodafone Group Plc au pierdut 0,03%, ajungând la 63,38 pence la ora 14.28. Compania de telefonie a confirmat discuţiile privind vânzarea afacerii sale din Italia către grupul elveţian Swisscom, într-o tranzacţie evaluată la 6,8 miliarde de lire sterline (8,6 miliarde de dolari).

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,7%, la 7.631,70 puncte la ora 14.29.

Euronext Paris

- Titlurile BNP Paribas SA s-au depreciat cu 0,5%, la 55,32 euro la ora 15.15, cele ale Credit Agricole SA au urcat cu 0,5%, la 12,58 euro. Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a declarat marţi că bănci precum Credit Agricole şi BNP le vor oferi fermierilor credite cu dobânzi preferenţiale, în cadrul eforturilor Executivului de la Paris de a calma protestele din sectorul agricol, conform Bloomberg.

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,09%, la 7.941,14 puncte la ora 15.16.

Deutsche Börse

- Acţiunile Uniper SE, companie germană de tranzacţii cu energie, salvată de stat în perioada crizei energiei din Europa, au coborât cu 6,7%, la 55,42 euro la ora 15.16. Comisia Europeană le-a cerut statelor membre să menţină politica de reducere a consumului de gaze, dar a atenuat-o, anunţând că va fi complet voluntară, un indiciu al optimismului că s-a încheiat cea mai gravă criză energetică din Europa, conform Reuters.

- Indicele DAX a urcat cu 0,2%, la 17.582,10 puncte la ora 15.17.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, după publicarea datelor privind dinamica economiei SUA (+3,2% în ultimul trimestru din 2023, în ritm anual, nivel revizuit în jos de la 3,3%).

- Titlurile UnitedHealth Group Inc. s-au depreciat cu 4,8%, la 489 dolari la ora locală 10.05. Compania de asigurări şi servicii de sănătate se confruntă cu o nouă investigaţie antitrust.

- Acţiunile Nike Inc., companie de articole sportive, au coborât cu 0,7%, la 104,37 dolari la ora 10.07.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,4%, la 38.807,69 puncte la ora 10.09, S&P 500 - cu 0,2%, la 5.067,43 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Urban Outfitters Inc. au consemnat un minus de 12,1%, la 41,45 dolari la ora 10.10. Compania de fast fashion a raportat rezultate financiare sub aşteptări pentru ultimul trimestru din 2023.

- Acţiunile Apple Inc. au scăzut cu 0,5%, la 181,79 dolari la ora 10.11. Abandonând planurile de lansare a unui automobil electric complet autonom, grupul Apple renunţă la potenţiale venituri de miliarde de dolari şi la visul de a vinde ceea ce un director a numit "dispozitivul mobil suprem". Speranţa este că alte pariuri majore - inclusiv căştile de realitate mixtă şi inteligenţa artificială generativă (AI) - pot face diferenţa, conform Bloomberg.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,5%, la 15.959,94 puncte la ora 10.12.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au scăzut ieri, în majoritate, în aşteptarea unor declaraţii ale oficialilor băncii centrale americane.

- În acest context, titlurile companiei auto Toyota Motor Corp. s-au depreciat cu 0,3%, la 3.570 yeni, cele ale Nissan Motor Co. au urcat cu 2%, la 588 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,08%, la 39.208,03 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere australiene BHP Group Ltd. au scăzut cu 0,2%, la 43,95 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. au crescut cu 0,2%, la 123,38 dolari australieni, după anunţul privind creşterea inflaţiei în luna ianuarie (+3,4%, în ritm anual).

- Acţiunile Neuren Pharmaceuticals Ltd. au coborât cu 10,9%, la 19,15 dolari australieni. Partenerul companiei farmaceutice, Acadia Pharmaceuticals, a raportat vânzări de 87,1 milioane de dolari SUA în ultimul trimestru din 2023 pentru noul tratament destinat sindromului Rett - o boală genetică rară.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,03%, la 7.660,40 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb