Lucian Bute reapare în lumina reflectoarelor duminică dimineaţă în meciul cu haitianul Jean Pascal, când are ocazia să revină în lumea bună a boxului mondial. O victorie îl poate propulsa către alte meciuri cu burse consistente de ordinul milioanelor de dolari, inclusiv o luptă pentru titlul mondial al semigreilor - versiunea WBC-, o înfrângere aproape că îl scoate definitiv din box. Gala se va desfăşura la Centre Bell, din Montreal, şi va începe în jurul orei 06.15, toate cele 20.000 de bilete fiind vândute de foarte mult timp, rivalitatea dintre cei doi fiind mult mai "valoroasă" decât centura pusă în joc, aceea de campion al Americii de Nord la categoria semigrea. Cum interesul este enorm în Canada şi bursele pugiliştilor sunt pe măsură, fiecare urmând să primească, indiferent de deznodământul confruntării, câte 2.000.000 de dolari.
În întreaga carieră pugilistul nostru a câştigat aproximativ 16.000.000 de dolari, 13.379.000 de dolari fiind încasaţi numai din meciurile în care s-a bătut cu centura de campion pe masă. Bursele lui Bute au crescut în mod constant, de la un an la altul. Dacă în meciul cu Alejandro Berrio din octombrie 2007, când a devenit campion mondial a luptat pentru 300.000 de dolari, la prima partidă când şi-a apărat titlul, februarie 2008 - contra lui William Joppy, a boxat pentru 700.000 de dolari. Pe aceiaşi bani şi-a încrucişat mănuşile cu Librado Andrade (primul meci) şi Edison Miranda, iar la revanşa acordată lui Andrade a câştigat 900.000 de dolari. În octombrie 2010 a câştigat primul milion de dolari pentru un singur meci, cel în care l-a învins prin KO pe americanul Jesse Brinkley . După această dispută cota internaţională i-a crescut foarte mult, la fel şi bursele, cu Brian Magee, Jean Paul Mendy şi Glen Johnson câştigând de fiecare dată câte 2.000.000 de dolari. În urma celui mai slab meci din cariera sa, în care a pierdut şi centura cu diamante în faţa britanicului Carl Froch, Bute a încasat 2.600.000 de dolari.
Conform caselor de pariuri, favorit este Jean Pascal, cu o cota de 1,7 la victorie, în timp ce victoria lui Bute este cotat cu 2,2. Chiar dacă majoritatea specialiştilor consideră că pentru Bute acesta este ultimul tren, staff-ul acestuia nici nu pune problema unei retrageri în cazul nedorit în care Pascal va câştiga confruntarea. Stephan Larouche, antrenorul pugilistului nostru este ferm pe poziţie: "Retragerea? N-am vorbit niciodată de asta cu Lucian. Deocamdată noi n-am rostit niciodată acest cuvânt".
La conferinţa de presă oficială, Bute a părut foarte sigur pe el, lăsând să se înţeleagă că din punctul său de vedere nici nu se pune problema învingătorului: "Nu intru în acest război al cuvintelor. Vom rezolva această problemă în ring. Nu este genul meu să fiu lipsit de respect. Aştept de mult acest meci, mă simt în formă şi sunt încrezător. La finalul meciului va fi un singur câştigător, iar acela va fi Lucian Bute. Ştiu de ce sunt capabil şi voi demonstra că fac parte din elită. Aştept 20.000 de oameni la Centre Bell pentru un meci exploziv, iar la final să ovaţioneze victoria lui Lucian Bute". Această gală ar fi trebuit să aibă loc pe 25 mai 2013, dar totul a fost amânat după ce Lucian Bute s-a accidentat şi-a fost operat.