BVB Acţiunea SSIF "Broker" a scăzut cu variaţia maxim admisă

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 aprilie 2005

Finalul de săptămînă a fost unul liniştit, numărul acţiunilor tranzacţionate pe fiecare titlu fiind redus. Cea mai mare scădere au înregistrat-o acţiunile SSIF "Broker" Cluj (simbol BRK), preţul la închiderea şedinţei fiind de 31.000 lei/acţiune, mai mic faţă de sesiunea anterioară cu 15% (nivel maxim de variaţie permis de regulamentele BVB). Brokerii consideră că scăderea cotaţiei titlurilor BRK se datorează faptului că a fost depăşită data de înregistrare pentru majorarea capitalului social cu acţiuni gratuite.

Aceeaşi evoluţie au avut-o acţiunile din sectorul petrolier, respectiv cele ale companiilor "Petrom" şi "Rompetrol Rafinare".

Indicii bursieri au avut o evoluţie descendentă, excepţie făcînd indicele ce reflectă evoluţia cotaţiilor SIF care a cres-cut cu 0,48% faţă de ziua anterioară. Aceasta deoarece trei dintre acţiunile SIF (SIF 1, SIF 2 şi SIF 5) au înregistrat la închiderea şedinţei cotaţii mai mari faţă de şedinţa precedentă.

În cadrul sesiunii bursiere de vineri s-au transferat 10 obligaţiuni municipale Oradea, în valoare totală ce a depăşit 15 milioane lei, la acelaşi preţ ca principalul.

BRD Groupe Société Générale

Brokerii sînt de părere că intenţia Consiliului de Administraţie al BRD să analize oportunitatea majorării capitalului social al băncii, nu a avut efect pe piaţa bursieră, pentru că textul transmis nu era explicit. Ca urmare, cotaţia acţiunilor BRD a scăzut faţă de şedinţa precedentă.

Cu acţiunile BRD s-a perfectat în cadrul şedinţei de vineri, o tranzacţie specială (deal) cu 100.000 acţiuni, la preţul de 52.000 lei/acţiune în prima parte a şedinţei, în sumă totală de 5,2 miliarde lei. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate cu aceste titluri a fost de aproximativ 20 miliarde lei. La sfîrşitul şedinţei, cotaţia a fost de 50.500 lei/acţiune, în scădere cu 1% faţă de ziua anterioară.

"Banca Transilvania"

Cu 200.000 de acţiuni TLV s-a efectuat o tranzacţie specială (deal) în valoare ce a depăşit 2,7 miliarde lei, la preţul de 13.800 lei/acţiune. La jumătatea şedinţei, preţul a atins maximul zilei de 13.900 lei/acţiune, iar preţul la închiderea şedinţei a scăzut cu 0,7% faţă de cel din şedinţa precedentă, fiind de 13.700 lei/acţiune.

Acţiunile TLV au avut cea mai mare lichiditate, fiind vedetele zilei de vineri.

SIF "Banat Crişana" Arad

Titlurile societăţii de investiţii financiare "Banat Crişana" au avut o evoluţie pozitivă, înregis-trînd la închiderea şedinţei de tranzacţionare un preţ în creştere cu 2,7% faţă de ziua precedentă. SIF 1 a avut cea mai crescută lichiditate dintre toate acţiunile SIF, respectiv de 17,21 miliarde lei. Brokerii consideră că investitorii s-au arătat interesaţi de acţiunile SIF, pentru că existau numeroase ordine de cumpărare spre sfîrşitul şedinţei. Dacă la începutul zilei de tranzacţionare, preţul acţiunilor a atins minimul de 10.900 lei/acţiune, spre jumătatea sesiunii bursiere, însă, cotaţia a crescut. Astfel, a fost transferat un pachet cu 392.500 acţiuni, la preţul de 11.200 lei/acţiune. Din acel moment şi-au făcut apariţia cumpărătorii în piaţă, ducînd la creşterea cotaţiei, pînă la preţul de închidere de 11.400 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb