BVB Acţiunile băncilor au fost cumpărate din nou în număr mare

Rodica Orjanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 februarie 2004

Indicii bursieri au înregistrat noi scăderi la finalul şedinţei de ieri. Deşi pe parcursul sesiunii, indicii BET şi BET-C au consemnat creşteri datorită aprecierii cotaţiilor celor două bănci, la închidere ei au fost cu 0,08% şi, respectiv, 0,18% sub nivelul de luni. Lichiditatea şedinţei a fost ridicată, valoarea tranzac-ţiilor încheiate ajungînd la 62,12 miliarde de lei. Brokerii susţin că şedinţa a fost în continuare dominată de vînzători, ceea ce a menţinut tendinţa generală de scădere a cotaţiilor.

Titlurile SIF au fost intens trans-ferate pe parcursul sesiu-nii de ieri, valoarea tranzacţiilor însumînd 23 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 37% din totalul Bursei. Toate cele cinci ac-ţiuni SIF au încheiat şedinţa de ieri la cursul mai mici decît cele de luni, indicele înregistrînd o scădere cu 2,05% faţă de nivelul anterior. Brokerii apreciază că investitorii îşi vînd titlurile deţinute la societăţile de inves-tiţii întrucît o parte dintre ei nu doresc să fie înregistraţi la data de referinţă pentru acordarea dividendelor. Ei susţin, de asemenea, că o parte dintre investitorii care îşi vînd acţiunile SIF doresc să marcheze profiturile oferite de variaţia cursului, îna-inte de trecerea datelor de referinţă.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Cursul acţiunilor BRD a cres-cut ieri pînă la 26.300 lei/acţiune, ceea ce reprezintă o apreciere cu 2,7%. Brokerii susţin că numărul ordinelor de cumpărare pentru acţiunile BRD a cres-cut comparativ cu cel din şedinţele precedente, în special da-torită scăderii accentuate a cursului în ultimele trei şedinţe. Ultima tranzacţie a fost realizată la 26.000 lei/acţiune, cu 1,6% peste preţul de închidere de luni. Lichiditatea acţiunilor BRD a fost ridicată pe parcursul şedinţei, ieri fiind în-che-iate tranzacţii cu peste 500.000 de titluri BRD, cu o valoare totală de 13,8 miliarde de lei. Brokerii susţin că preţul titlurilor BRD ar mai putea creşte în şedinţele următoare, în situaţia în care cererea se va menţine ridicată.

"Banca Transilvania" Cluj Napoca

Interesul ridicat al investitorilor pentru titlurile TLV a determinat o creştere cu 0,9% a cursului. Transferurile au fost realizate ieri la preţuri cuprinse între 5.650 şi 5.750 lei/acţiune, dar cursul preferat de investitori a fost de 5.700 lei/acţiune. Brokerii susţin că pe parcursul şedinţei de ieri a fost simţită o presiune la cumpărare pentru titlurile TLV, ceea ce ar putea să determine noi creşteri ale cotaţiei.

"Bermas" Suceava

Lichiditatea acţiunilor BRM a fost scăzută, ieri fiind transferate, pe piaţa principală, doar 40.000 de titluri. Cotaţia acţiunilor BRM s-a menţinut relativ stabilă pe piaţa principală, pre-ţul mediu fiind de 26.900 lei/ac-ţiune. La finalul şedinţei de ieri a fost realizată o tranzacţie specială cu 87.000 din acţiunile producătorului de bere, ceea ce reprezintă 0,9% din capitalul social al "Bermas". Preţul negociat de cei doi inves-titori a fost de 23.100 lei/acţiune, mai redus decît cel practicat pe piaţa principală. Ultima tran-zacţie cu titlurile BRM a fost realizată la 27.000 lei/acţiune, preţ cu 3,1% peste cel de luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb