BVB Acţiunile băncilor au fost vîndute în număr mai mare

Rodica Orjanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 ianuarie 2004

Numărul cumpărătorilor s-a menţinut relativ redus în şedinţa bursieră de ieri, tendinţa generală a cotaţiilor fiind de uşoa-ră scădere. Pe fondul unei lichidităţi ridicate (de 54,87 miliarde de lei), toţi cei trei indici au scăzut comparativ cu nivelul înregistrat la sfîrşitul sesiunii precedente. Indicele BET, al celor mai lichide zece societăţi de la prima categorie a Bursei, a pierdut ieri 0,51% faţă de nivelul de miercuri, în special din cauza scăderii preţurilor acţiunilor BRD şi TLV, care au ponderi ridicate în calculul inde-xu-lui.

Indicele compozit a scăzut cu 0,46%, iar indicele BET-FI s-a depreciat cu 0,57% din cauza scăderii cotaţiilor a trei din cele cinci SIF-uri. Lichiditatea acţiunilor SIF a fost ridicată, valoarea transferurilor încheiate cu acestea ajungînd la 29,5 miliarde de lei. Deşi cotaţiile acţiunilor SIF "Banat Crişana" a scăzut cu 1% faţă de miercuri, lichiditatea acestora a fost cea mai ridicată, de peste 2 milioane de acţiuni tranzacţionate. Totoda-tă, pe parcursul şedinţei de ieri, cotaţia acţiunilor SIF "Banat Crişana" a crescut pînă la 5.000 lei/acţiune, valoarea care repre-zintă un nou maxim istoric.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Cursul acţiunilor BRD a înregistrat o uşoară scădere pe parcursul şedinţei de ieri. Brokerii susţin că evoluţia era normală, după creşterea constantă pe parcursul săptămînii trecute. Tranzacţiile au fost încheiate ieri la preţuri între 23.200 şi 23.800 lei/acţiune, dar cele mai multe tranzacţii au fost realizate la 23.400 lei/acţiune. Ultima tranzacţie a fost realizată la un curs cu 0,4% sub cel de miercuri. Brokerii apreciază că interesul investitorilor pentru ac-ţiunile BRD se va menţine în continuare ridicat, avînd în vedere că ei presupun că rezultatele pe care le va raportat banca pentru 2003 ar fi bune.

"Banca Transilvania" Cluj Napoca

Rezultatele financiare, raportate după închiderea şedinţei de ieri, se pare că vor nemulţuni o parte dintre investitorii în acţiunile TLV, susţin unii brokeri. Ieri, cotaţia titlurilor TLV a scă-zut pînă la 5.400 lei/acţiune, preţ la care a fost realizată şi ultima tranzacţie. Brokerii apreciază că preţul se va menţine în următoarele şedinţe în jurul valorii de 5.400 lei/acţiune. Ei nu exclud posibilitatea ca preţul ac-ţiunilor TLV să mai înregis-treze uşoare scăderi.

"Amonil" Slobozia

Lichiditatea acţiunilor AMO a scăzut pe parcurul şedinţei de ieri, valoarea totală a transferurilor fiind de 488,4 milioane de lei. Pe fondul unui număr mai redus de cumpărători, cotaţia a scăzut pînă la 154 lei/acţiune. Brokerii susţin că evoluţia a fost normală, avînd în vedere că, săp-tămîna trecută, preţul titlurilor AMO a crescut continuu.

"Impact" Bucureşti

Cotaţia acţiunilor "Impact" a scăzut pentru a doua şedinţă consecutiv. Transferurile au fost încheiate la preţuri cuprinse între 5.100 şi 5.300 lei/ac-ţiune. Ultima tranzacţie a fost realizată la 5.150 lei/acţiune, cu 2,8% sub preţul de luni. Avînd în vedere că scăderea pre-ţului a fost însoţită şi de o lichiditate ridicată, brokerii estimea-ză că şi în şedinţa de astăzi cursul acţiunilor "Impact" ar putea să mai scadă.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb