BVB Acţiunile din sectorul petrolier au crescut

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 august 2005

Principalii emitenţi au înregistrat scăderi de curs

Şedinţa din prima zi a acestei săptămîni a fost una cu care ne-am obişnuit deja, caracterizată de o valoare tranzacţionată normală, respectiv de 17,6 milioane de RON şi de scăderi pe principalii emitenţi listaţi la cota Bursei.

Indicii bursieri au avut evoluţii contrare. Mai precis, indicele BET care reflectă evoluţia cotaţiilor celor mai lichide zece acţiuni a crescut uşor pînă la nivelul de 0,2%, iar indicele BET - FI, care indică evoluţia cotaţiilor SIF s-a depreciat cu 3,3%.

Segmentul SIF a înregistrat scăderi succesive ale cotaţiilor în ultima perioadă, însă în cadrul sesiunii bursiere de ieri acestea au fost mult mai pronunţate situate între 2% şi 5%. Cea mai mare scădere a înregis-trat-o SIF1 "Banat Crişana", care a închis ziua la un preţ de 1,4 RON/acţiune, cu 4,8% mai mic decît cel de vineri. SIF5 "Oltenia" a fost cel mai tranzacţionat titlu din piaţă, cu un rulaj de peste 4 milioane de RON. Cu 130.000 acţiuni SIF5 a fost perfectată o tranzacţie specială (deal), la preţul de închidere al zilei de 1,57 RON/acţiune. Acesta a fost în scădere cu 2,5% faţă de cel anterior.

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate cu acţiunile SIF a însumat peste 10 milioane de RON.

La prima categorie, cel mai tranzacţionat emitent a fost "Petrom" Bucureşti, cu un rulaj de 2,26 milioane de RON. În prima jumătate a zilei, preţul titlurilor SNP a scăzut pînă la nivelul minim al zilei de 0,4360 RON/acţiune, ca în partea a doua să-şi revină pe fondul ordinelor de cumpărare plasate în piaţă. Brokerii consideră că ves-tea majorării preţului petrolului la bursele externe a atras investitorii în acţiunile din sectorul petrolier. Cotaţia titlurilor SNP a crescut pînă la nivelul maxim al zilei, de 0,4490 RON/acţiune, iar preţul de închidere a fost de 0,4480 RPN/titlu, în creştere cu 1,1% faţă de cel precedent.

La aceeaşi categorie, reducerile de preţ au afectat şi acţiunile din sectorul bancar astfel încît preţul acţiunilor BRD au scăzut cu 1,7% faţă de ziua precedentă, în timp ce cel al titlurilor TLV s-a menţinut la acelaşi nivel ca cel de vineri.

Valoarea totală a tranzacţiilor realizate cu acţiunile BRD a însumat peste un milion de RON, iar volumul a depăşit 1,2 milioane de titluri.

Preţul acţiunilor "Banca Transilvania" a scăzut în cadrul şedinţei bursiere de luni pînă la nivelul minim al zilei de 0,8800 RON/acţiune, însă spre final acesta a crescut pînă la nivelul de 0,8950 RON/acţiune.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Celălalt emitent din sectorul petrolier, respectiv "Rompetrol Rafinare" Constanţa a crescut la finalul zilei, în timp ce majoritatea companiilor au înregistrat scăderi ale cotaţiilor. Cotaţia a fluctuat între 0,0916 RON şi 0,937 RON/acţiune. Preţul la finele zilei a fost de 0,0935 RON/acţiune, în creştere cu 0,5% faţă de cel de vineri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb