Tendinţa de creştere a cotaţiilor acţiunilor s-a menţinut şi în şedinţa bursieră de ieri. Indicii BET şi BET-C au depăşit cu 0,81% şi respectiv 0,83% nivelul atins vineri, ajungînd la noi maxime istorice.
Brokerii consideră că preţurile acţiunilor vor continua să crească şi în şedinţele următoare, întrucît numărul vînzătorilor este redus. Ei îşi susţin părerea şi pe faptul că există fonduri suplimentare pe piaţă. În opinia analiştilor, indicii vor înregistra creşteri de maxim 1% zilnic.
Acţiunile SIF au avut ieri o evoluţie stabilă, indicele BET-FI, care evidenţiază variaţia cotaţiilor titlurilor SIF încheind şedinţa la nivelul de vineri. Cele mai căutate au fost acţiunile SIF "Moldova", investitorii fiind motivaţi de faptul că societatea a înregistrat cel mai ridicat profit dintre cele cinci SIF-uri. Lichiditatea acţiunilor SIF a fost scăzută, valoarea transferurilor încheiate cu titlurile SIF fiind de 9,94 miliarde de lei.
• "Banca Română pentru Dezvoltare"
Cursul acţiunilor BRD a atins ieri un nou maxim al ultimului an. Preţul a crescut pînă la 25.500 lei/acţiune, pe fondul numărului redus de acţiuni exis-tente la vînzare. Brokerii susţin că investitorii speră ca în acest an, banca să distribuie dividende mai mari decît pentru 2003, avînd în vedere că profitul raportat pentru primele nouă luni ale anului trecut a înregis-trat o creştere în termeni reali. Analiştii susţin că preţul acţiunilor BRD ar putea să mai creas-că în perioada următoare în situaţia în care numărul vîn-ză-torilor se menţine redus.
• "Antibiotice" Iaşi
Cursul acţiunilor ATB a cres-cut ieri pînă la 2.900 lei/acţiune. Pînă la închiderea şedinţei, cursul a revenit la nivelul de vineri, de 2.850 lei/acţiune, pe fondul numărului ridicat al ordinelor de vînzare în a doua parte a sesiunii. Brokerii susţin că în perioada următoare, cotaţia acţiunilor ATB se va menţine în jurul valorii de 2.850 lei/acţiune.
• "Impact" Bucureşti
Cursul acţiunilor IMP a cres-cut pe parcursul şedinţei de ieri pînă la 5.300 lei/acţiune, dar ultima tranzacţie a fost realizată la preţul de închidere de vineri, adică 5.250 lei/acţiune. Brokerii susţin că investitorii aşteaptă anunţul privind majorarea capitalului social, conducerea făcîndu-şi deja publică intenţia de capitalizare a profitului din 2003.
• "Siretul" Paşcani
Lichiditatea acţiunilor SRT s-a menţinut ridicată şi în şedinţa de ieri, numărul acţiunilor transferate fiind de 314.725. "Banca Transilvania" a anunţat că deţine deja peste 5% din acţiunile societăţii "Siretul". Brokerii susţin că investitorii speră ca rezultatele financiare preliminate să-şi menţină ritmul de creştere raportat pentru primele nouă luni ale anului.
• "Şantierul Naval Orşova"
Cursul acţiunilor SNO a depăşit cu 4,6% nivelul atins vineri, ajungînd la un maxim de 50.000 lei/acţiune, cea mai mare valoare la care au fost încheiate transferurile în ultimul an. Brokerii sînt de părere că interesul investitorilor a fost determinat de rezultatele financiare bune preliminate de companie pentru 2003.