BVB Acţiunile SIF-urilor au continuat să urce, contrar evoluţiei bursei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 noiembrie 2011

Acţiunile SIF-urilor au continuat să urce, contrar evoluţiei bursei

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,2%, influenţată de bursele externe, în timp ce acţiunile celor cinci SIF-uri au avansat cu până la 6,3% şi, totodată, au asigurat aproape două treimi din lichiditate.

În şedinţa precedentă, titlurile SIF-urilor au înregistrat creşteri cuprinse între 6,91% şi 10%. Investitorii au ridicat preţurile după ce marţi senatorul PDL Ovidiu Marian, unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ de majorare a pragului de deţinere, de la 1% la 5%, a declarat că iniţiativa va fi discutată la 22 noiembrie în plenul Camerei Deputaţilor, camera decizională. Proiectul legislativ a fost introdus miercuri pe ordinea de zi a şedinţelor de luni şi marţi al plenului.

La finalul sesiunii de miercuri, titlurile SIF-urilor consemnau creşteri cuprinse între 3,02% şi 6,29%.

Operaţiunile cu titlurile SIF-urilor au însumat 29,1 milioane lei (6,6 milioane euro) şi au acoperit 60% din rulajul pieţei acţiunilor, de 48,6 milioane lei (11,1 milioane euro).

Titlurile SIF-urilor au amplificat ascensiunea indicelui BET-FI la 3,2%. Creşterea indicelui a fost încetinită de acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au avansat cu doar 0,45%.

Totodată, acţiunile SIF-urilor au influenţat şi indicele extins al Bursei, BET-XT, care a crescut cu 0,98%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat în scădere insesizabilă, de 0,08%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,44% sub nivelul de la închiderea şedinţei de marţi.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 48,6 milioane lei (11,1 milioane euro), a fost cu puţin sub valoarea transferurilor din şedinţa precedentă, de 50 milioane lei (11,5 milioane euro).

Unii investitori au fost activi şi pe piaţa obligaţiunilor şi cea a derivatelor, unde au realizat transferuri de 5,2 milioane lei (1,2 milioane euro) şi, respectiv, de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro).

Astfel, lichiditatea totală a Bursei a fost de 59,3 milioane lei (13,6 milioane euro). Suma este cu 8% peste rulajul total de marţi, de 55,9 milioane lei (12,8 milioane euro).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. NU CRED CA APUCAM SA VEDEM SIFURILE SCOASE DIN GHEARELE LUI FECALA, GUZGAN, SPRITSZEL, ETC CARE MAI VOR INCA VREO 50 DE ANI PRAG 1% CA SA JEFUIASCA SI SA PRADUIASCA CEA MAI RAMAS DIN SIFURI ....DOAR CU UN PRAG DE 5% SCAPAM DE RELICVELE ASTEA COMUNISTE DUPA VREMEA LU NEA NELU SI VOTCAROIU .....

    1. deja Templeton are putere totala la carma FP. Insa cu votul nelimitat al fondurilor straine speculative aduse de Mobius,vor putea vinde FP pe bucati unor asiatici dornici sa intre pe piata de energie romaneasca iar fondul va fi delistat, in paguba actionailor mici , respectiv minoritari. intocmai ca la Rompetrol !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb