Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au marcat creşteri în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, într-o zi cu închideri mixte în pieţele europene-.
Indicele fanion BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 1,56%, la 9.301,73 puncte, un nou maxim de la declanşarea pandemiei de Covid-19, în timp ce indicele extins BET-XT, ce reflectă parcursul celor mai tranzacţionate 25 de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 1,34% până la 837,55 puncte.
Valoarea totală a transferurilor s-a ridicat la 62,42 milioane de lei, peste media zilnică a anului de circa 60 milione de lei, aproape 60% (59,15%) provenind din tranzacţiile cu acţiunile Banca Transilvania (TLV).
Titlurile instituţiei de credit din Cluj, ce sunt o poartă de intrare a investitorilor nerezidenţi care vor să ia expunere în piaţa noastră, urmează să intre, începund de săptămâna viitoare, în indicele de pieţe emergente al agenţiei londoneze FTSE Russell. De asemenea, se apropie momentul în care banca va distribui dividendele aferente profitului anlui trecut şi acţiuni gratuite, ultima zi în care investorii pot cumpăra titluri TLV pentru a beneficia de distribuţia de 0,115028 lei/unitate, echivalentul unui randament brut de de circa 4,6%, fiind 1 octombrie.
Vineri acţiunile TLV s-au apreciat cu 4,6%, până la 2,5 lei, pe fondul unui rulaj de 36,92 milioane de lei.
Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii: "Creşterea indicilor de ieri (n.r. joi) a continuat şi astăzi (n.r. vineri), chiar mai accentuat, indicii BET şi BETPlus crescând cu mai mult de 1,5%. O evoluţie un pic mai slabă, dar totuşi pozitivă, a înregistrat-o indicele BET-NG care a crescut cu doar 0,19%. Valoarea tranzacţiilor de astăzi (n.r. vineri) a fost de 12,85 milioane euro, în scădere faţă de ziua precedentă (...). Acţiunile din indicele BET au avut o evoluţie mixtă, creşteri accentuate înregistrând Banca Translvania, + 4,6%, BRD- Groupe Societe Generale (BRD), +2,4% şi Electrica (EL), +2,23%. O scădere mai accentuată au înregistrat-o titlurile OMV Petrom (SNP), -1,2%".
După acţiunile Banca Transilvania, pe poziţia a doua în topul lichidităţii din piaţa "regular" s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat schimburi de 8,96 milioane de lei. Acţiunile FP au încheiat ziua bursieră de vineri la preţul de 1,27 lei, în creştere cu 1,6%. Titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au apreciat cu 0,24%, la preţul de 16,94 lei, pe fondul unui rulaj de 2,9 milioane de lei. Pe poziţia a patra în topul lichidităţii s-au situat acţiunile SIF Oltenia (SIF5), al căror preţ a crescut cu 1,78%, la 2 lei, în condiţiile unei valori a transferurilor de 1,96 milioane de lei.
Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a avut un avans de 1,09%, la 42.751,32 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,85%, la 1.761,92 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Prodplast" (PPL): +14,44%
2. "Condmag" (COMI): +6,25%
3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +5,88%
4. "Banca Transilvania" (TLV): +4,60%
5. "Zentiva" (SCD): +2,74%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Alumil" (ALU): -11,41%
2. "Bermas" (BRM): -8,05%
3. "Impact Contractor & Developer" (IMP): -2,67%
4. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -1,47%
5. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): -1,27%