Debut de săptămână pozitiv la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu indicele BET în urcare cu 1,05%, într-o mişcare de continuare a raliului demarat săptămâna trecută, ceea ce propulsează coşul de acţiuni la un nou maxim al anului, de 8.582,23 de puncte.
După recordurile de săptămâna trecută, volumele s-au menţinut consistente, rulajul consemnat ieri fiind de 19 milioane de euro, mai mult decât dublul mediei acestui an, de 8,84 milioane de euro, circa 90% din trasferuri provenind din schimburile realizate prin piaţa "regular".
În raportul zilnic al săptămânii, brokerii de la Prime Transaction au descris astfel parcursul de ieri al pieţei: "Evoluţii pozitive pentru indicii BVB, cuprinse între +0,03% pentru BET-NG şi +1,68% în cazul BET-FI. Lichiditatea a fost peste medie şi în şedinţa de astăzi (n.r. ieri), valoarea tranzacţiilor depăşind 90 milioane lei, aportul transferurilor cu acţiuni Banca Transilvania (TLV) fiind de peste 30%. Din cadrul indicelui BET, remarcăm evoluţia bună a titlurilor Fondul Proprietatea (FP) care au înregistrat un avans de 3,86%, până la 1,075 lei/acţiune, stabilind astfel un nou maxim istoric. La polul opus, cea mai mare depreciere a fost cea a acţiunilor Digi Communications (DIGI) care s-au depreciat cu 3,15%".
Topul valorii tranzacţionate din piaţa "regular" este condus de acţiunile TLV, a căror cotaţie a urcat cu 1,75%, până la 2,325 lei, pe fondul unui rulaj de 31,91 milioane de lei.
Pe poziţia a doua a acestui clasament se găsesc titlurile FP, ce au cumulat transferuri de 20,81 milioane de lei, într-o şedinţă de tranzacţionare în care preţul a avansat cu 3,86%.
Acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) s-au apreciat cu 0,35%, la 11,52 lei, în condiţiile unei valori transferate de 11,26 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în acest top se găsesc acţiunile Romgaz (SNG), cu un rulaj de 3,01 milioane de lei, cotaţia SNG stagnând la 31,6 lei.
Prin piaţa "deal" a fost înregistrat un transfer cu acţiunile BRD, la preţul unitar de 11,5 lei, cu 0,17% peste referinţa din piaţa "regular", valoarea tranzacţiei fiind de 9,19 milioane de lei.
Indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 0,96%, în timp ce BET--BK, reperul fondurilor de investiţii, a cunoscut un avans de 0,42%.
Indicele extins BET--XT a crescut cu 0,89%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Comcm" (CMCM): +13,70%
2. "Armătura" (ARM): +13,04%
3. "Fondul Proprietatea" (FP): +3,86%
4. "Electromagnetica" (ELMA): +3,10%
5. "SIF Banat - Crişana" (SIF1): +2,73%
--------------------
• Topul celor mai mari scăderi
1. "IAR Braşov" (IARV): -13,81%
2. "Transilvania Broker" (TBK): -7,58%
3. "Impact Developer & Contractors20 " (IMP): -4,21%
4. "Digi Communications" (DIGI): -3,15%
5. "Zentiva" (SCD): -2,32%