BVB BET schiţează o mişcare de creştere

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 august 2023

BET schiţează o mişcare de creştere

Acţiunile Banca Transilvania, pe prima treaptă în topul rulajului

Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a marcat ieri cea de-a treia sesiune consecutivă de creştere, principalul coş de acţiuni al pieţei noastre încheind ziua de tranzacţionare cu un avans de 0,64%, până la 13.013 puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 71 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 153 milioane de lei, în condiţiile în care, prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb. Ecartul apare şi în condiţiile în care, recent, media zilnică a urcat puternic, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Şedinţă cu evoluţii preponderent pozitive pentru indicii BVB. BET-FI a fost singurul indice cu o dinamică negativă, -0,11%, în timp ce indicele BET s-a apreciat cu 0,64% şi a revenit peste pragul de 13.000 de puncte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 14,37 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă (...). Din indicele BET, Transport Trade Services (TTS) a înregistrat cel mai mare avans, cu o apreciere de 4,11% a cotaţiei bursiere. La polul opus, doi emitenţi s-au corectat cu peste un procent: Sphera Franchise Group (SFG), -1,24% şi MedLife (M), -1,16%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat schimburi de 17,9 milioane lei, titlurile TLV încheind ziua în creştere cu 1,38%, la preţul unitar de 20,5 lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 1,03%, până la preţul de 1,96 lei, pe fondul unor tranzacţii de 11,4 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au urcat cu 0,45%, la preţul de 111,7 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 9,6 milioane de lei.

Acţiunile Digi Communications (DIGI) au crescut cu 0,57%, până la preţul de 35,4 lei, pe fondul unor schimburi de patru milioane de lei.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 0,34%, la 2.415 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,32%, până la 969 de puncte. Indicele BETAeRO, al emitenţilor din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,28%, până la 899 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Sinteza" (STZ): +14,00%

2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +5,71%

3. "Zentiva" (SCD): +4,63%

4. "Transport Trade Services" (TTS): +4,11%

5. "Biofarm" (BIO): +3,14%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Artego" (ARTE): -7,41%

2. "Socep" (SOCP): -6,54%

3. "UAMT" (UAM): -4,07%

4. "Promateris" (PPL): -3,40%

5. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): -2,92%

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Indicatorul de rentabilitate ROE la bănci atinge maxime istorice în 2023, de peste 21%, fiind mai mult decât dublu faţă de media UE. Taxati domnilor taxati cu curaj.

    1. Nu au curaj sa taxeze, a doua zi ar zbura din functii.

      Sa caute in zona unde nu se platesc taxe. Cei din energie si bancile platesc taxe deja.

      Dar sunt multi prin Romania pentru care evaziunea e religie! 

      Si cum poti face evaziune in stil mare fara "ajutorul" statului ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb