Indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, a înregistrat luni cel mai mare avans din piaţă, de 4,02%, brokerii punând aprecierile pe seama aşteptărilor cu privire la ridicarea pragului maxim de deţinere.
"S-a terminat vacanţa parlamentară şi investitorii se aşteaptă la concretizarea pragului la SIF-uri", ne-a explicat Nicu Grigoraş, broker la Intercapital Invest.
Domnia sa se aşteaptă în continuare la o evoluţie pozitivă pe sectorul financiar, chiar dacă contextul general va rămâne pesimist.
"SIF-urile se vor detaşa de restul pieţei, aşa că nu ar trebui să ne mire aprecieri semnificative zilnice", a mai punctat brokerul.
Şi indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a apreciat cu 1%, ajungând la 5.116 de puncte, în timp ce indicele compozit al pieţei a câştigat 34,5 de puncte, cu 1,16% sub valoarea înregistrată joi.
Lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti s-a cifrat la 23,53 milioane de lei, în timp ce titlurile de stat au continuat să facă obiectul unor tranzacţii importante, rulajul pe acest segment ridicându-se la 16,3 milioane de lei.
Acţiunile SIF "Oltenia" (simbol SIF) au fost cele mai lichide din piaţă, înregistrând schimburi de 6,07 milioane lei, în total fiind transferate 3,85 milioane de acţiuni. Cotaţia de referinţă a crescut cu 3,90%, până la 1,6 lei/acţiune.
Printre cele mai lichide acţiuni din piaţă s-au numărat şi cele emise de "Banca Transilvania" (simbol TLV). Luni, au fost transferate 606.000 de acţiuni TLV, în valoare de 1,3 milioane de lei, la preţul mediu de 2,14 lei/titlu.
Tot ieri, au mai fost transferate 7,03 milioane de titluri "Dafora" Mediaş (simbol DAFR), la un preţ mediu de 0,118 lei/titlu. Cotaţia de referinţă s-a apreciat semnificativ, cu 4,42% faţă de şedinţa anterioară.
La polul opus, cursul acţiunilor "Electroputere" Craiova (simbol EPT) a înregistrat o depreciere de 6,49%, ajungând la 0,173 lei.