BVB Bursa a crescut cu 1,6%

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 ianuarie 2011

Bursa a crescut cu 1,6%

Indicii bursieri au fost în creştere, ieri, pe fondul unor tranzacţii de 24,58 milioane lei (5,78 milioane euro).

Indicele compozit BET-C a fost mai mare cu 1,63% faţă de şedinţa precedentă, ajungând la 3.382,19 puncte.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni listate, a urcat cu 1,24%, la 5.758,84 puncte, în timp ce indicele societăţilor de investiţii financiare (SIF) BET-FI s-a apreciat cu 1,54%, la 23.520,46 puncte.

Indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 1,56%.

Operaţiunile cu acţiuni au însumat 21,2 milioane lei (4,9 milioane euro), sumă cu 31% mai redusă decât lichiditatea de marţi, de 30,9 milioane lei (7,2 milioane euro).

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) şi SIF Oltenia (SIF5) s-au clasat pe primele poziţii în topul rulajelor, cu tranzacţii de câte 3,3 milioane lei, şi au asigurat 32% din lichiditatea pieţei acţiunilor. Cea mai recentă operaţiune cu titlurile băncii a fost efectuată la 1,415 lei, preţ în creştere cu 1,73%, iar acţiunile SIF Oltenia au avansat cu 2,25%, la 1,363 lei.

Unii investitori au realizat şi tranzacţii cu titluri de stat, produse structurate, unităţi de fond şi contracte futures în valoare cumulată de 2,2 milioane lei (534.000 de euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb