Bursa a recuperat, ieri, din scăderile înregistrate marţi, indicele compozit, BET-C încheind şedinţa cu un plus de 3,2%.
Excepţie au făcut acţiunile SIF, indicele BET-FI care le urmăreşte evoluţia depreciindu-se cu 1,5%, la 17.243,35 puncte, după ce bursele europene au revenit în teritoriu negativ.
Investitorii au reacţionat, ieri, la revenirea burselor internaţionale, după ce Rezerva Federală a SUA a anunţat marţi că va menţine dobânzile aproape de zero şi va lua măsuri pentru susţinerea creşterii economice.
Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 3,12%
Acţiunile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 2,9%, după ce în sesiunile de vineri, luni şi marţi a căzut cu 16,2%.
Indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de titluri, inclusiv SIF-urile şi FP, a avansat cu 1,83%, recuperând o parte din scăderea de 15,4% înregistrată în ultimele trei şedinţe.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 87,5 milioane lei (20,5 milioane euro), valoare cu 34% mai redusă decât rulajul şedinţei anterioare.
Acţiunile Fondului Proprietatea au fost şi miercuri cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de 44,4 milioane lei, şi au asigurat 51% din rulajul bursei. Cel mai recent transfer a fost efectuat la 0,4401 lei, preţ cu 1,76% peste închiderea de marţi. În prima parte a şedinţei anterioare, titlurile Fondului au consemnat cel mai redus nivel de la listare, de 0,395 lei/acţiune.
Titlurile OMV Petrom (SNP) au încheiat ziua în creştere cu 2,54%, la 0,323 lei, pe al cincilea rulaj din piaţă, de 3,7 milioane lei.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au consemnat o scădere apropiată de cea a SIF Banat-Crişana şi au coborât cu 3,77%, la 1,02 lei, pe al doilea rulaj din piaţă, de 6,9 milioane lei.
Între orele 16:18 şi 16:21 au fost realizate trei deal-uri cu acţiuni BRD (3,9 milioane lei), Banca Transilvania (2,4 milioane lei) şi OMV Petrom (2,1 milioane lei). Tranzacţia cu titluri BRD a fost realizată la 11,39 lei, cu 6,45% peste închiderea de marţi, iar deal-ul cu acţiuni Banca Transilvania a fost încheiat la 1,071 lei, cotaţie cu 4,39% peste referinţă.
La un preţ mai mare, cu 2,86%, a fost realizată şi tranzacţia specială cu acţiunile OMV Petrom, titlurile fiind cedate la 0,324 lei.
Pe piaţa principală, acţiunile BRD au crescut cu 3,74%, la 11,1 lei, iar titlurile Băncii Transilvania au avansat cu 3,51%, la 1,062 lei. Operaţiunile cu acţiuni BRD au însumat 3,4 milioane lei, iar titlurile Băncii Transilvania au avut un rulaj de 3,8 milioane lei.