BVB Corecţiile se adâncesc la Bursă: BET-FI, sub 30.000 de puncte

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 aprilie 2010

Corecţiile se adâncesc la Bursă: BET-FI, sub 30.000 de puncte

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a înregistrat ieri o altă şedinţă de corecţii, toţi indicii din piaţă consemnând deprecieri moderate, după ce şi miercuri închiseseră pe minus.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 2,13% în şedinţa de ieri, la 5.782 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, s-a depreciat cu 1.64%, până la 3.497 de puncte. Cel mai mult a avut de pierdut BET-FI, indicele societăţilor de investiţii financiare (SIF), care s-a corectat cu 2,94%, alunecând sub pragul de 30.000 de puncte.

Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile SIF5 "Oltenia", după ce investitorii s-au grăbit să-şi vândă titlurile SIF5 din portofoliu, ducând astfel în jos cotaţia acţiunilor cu circa 2,70%.

În total, au fost tranzacţionate peste şapte milioane de acţiuni, la preţuri cuprinse între 1,79 şi 1,87 lei/unitate, rulajul aferent ridicându-se astfel la 12,8 milioane de lei.

Lichiditatea totală înregistrată pe Bursa de Valori Bucureşti în şedinţa de ieri s-a ridicat la 44,42 milioane de lei, un rulaj semnificativ provenind şi de pe sectorul obligaţiunilor, unde au fost transferate trei pachete de titluri de stat, în valoare de 9,26 milioane de lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor "BRD Groupe Societe Generale" (simbol BRD) a staţionat la 15,3 lei, în urma unor tranzacţii de 1,72 milioane lei, în timp ce titlurile "Băncii Transilvania" (simbol TLV) au câştigat 0,44%, la 2,26 lei, pe fondul unui rulaj de 2,5 milioane lei.

Tot ieri, acţiunile "Transilvania Construcţii" (simbol COTR) au continuat să urce cu peste 4%, ajungând la 63,6 lei, în urma unor tranzacţii nesemnificative, în timp ce acţiunile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT) s-au depreciat cu 7,57%, la 0,293 lei/titlu, după ce, în şedinţa de miercuri, săriseră cu 13%, la 0,32 lei/unitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb