Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte de un debut de săptămână pozitiv din punc-tul de vedere al cotaţiilor, toţi indicii încheind şedinţa de tranzacţionare în teritoriul pozitiv.
Cea mai mare creştere, de 0,85%, a fost avută de indicele BET-NG, iar cea mai redusă, de 0,19%, a fost consemnată de BET-FI.
Valoarea tranzacţiilor a fost redusă, de 37,68 milioane de lei (8,1 milioane de euro), sub media acestui an, de circa 53 milioane de lei, în contextul în care prin piaţa "deal" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.
Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul societăţii de brokeraj Goldring din Târgu Mureş, ne-a transmis: " Piaţa a fost dominată, în şedinţa de astăzi (n.r. ieri), de transferurile cu titlurile OMV Petrom (SNP) şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), a căror valoare a fost de circa jumătate din rulajul total al zilei.
SNP îşi continuă creşterea din ultima perioadă, în ton cu cea a preţului barilului de petrol.
Pe de altă, în cazul BRD, astăzi (n.r. ieri) a fost ultima zi în care se puteau cumpăra acţiuni pentru a putea beneficia de dividende, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra preţului".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNP, cu o valoare tranzacţionată de 10,6 milioane de lei, ultima cotaţie a companiei fiind de 0,3565 lei/unitate, în creştere cu 2,30%.
Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, preţul de închidere al acţiunii emitentului fiind de 15,9 lei/unitate, în apreciere cu 1,4%, rulajul consemnat cu acţiunile BRD fiind de 9,17 milioane de lei.
Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,59 lei, în coborâre cu 0,19%, pe fondul unei valori transferate de 5,18 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 0,96 lei/acţiune, în contextul unui rulaj de 2,54 milioane de lei, cotaţia acţiunii FP înregistrând un avans de 0,52%.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,69%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un avans de 0,61%.
Indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,63%, creştere similară cu cea a indicelui BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale bursei.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Romcarbon" (ROCE): +5,49%
2. "Conted" (CNTE): +5,13%
3. "Sinteza" (STZ): +2,86%
4. "Vrancart" (VNC): +2,49%
5. "Turbomecanica" (TBM): +2,43%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Electroputere" (EPT): -15,00%
2. "Turism Felix" (TUFE): -9,57%
3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -2,17%
4. "Prebet" (PREB): -2,12%
5. "Aerostar" (ARS): -1,58%