Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în sesiunea de tranzacţionare de vineri, în contrast cu declinul pieţelor europene. Indicele BET, ce grupează cele mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,41%, până la 11.963 de puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,36%, la 1.787 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 45 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 88 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a avut loc niciun schimb.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Indicii pieţei principale au înregistrat uşoare creşteri în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Evoluţiile au fost cuprinse între 0,2% pentru BET-BK şi 1,01% în cazul indicelui BET-FI. BETAeRO s-a corectat cu 0,27%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 9,16 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa de ieri (n.r. joi). Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide, asigurând peste o treime din rulajul zilnic. Din indicele BET, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au fost singurele care au crescut cu peste un procent, respectiv o apreciere a cotaţiei bursiere de 3,2%. La polul opus, acţiunile TeraPlast (TRP) s-au corectat cu 2,54%".
În piaţa "regular", clasamentul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 16,2 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua la preţul de 20,55 de lei, în creştere cu 0,49%.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 0,88%, până la preţul de 0,459 lei, pe fondul unor tranzacţii de 8,1 milioane de lei.
Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au crescut cu 3,2%, la preţul de 43,6 lei, în condiţiile unui rulaj de 3,4 milioane de lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,81%, la preţul de 1,99 lei, pe fondul unor schimburi de 2,2 milioane de lei. Indicele BET-FI, al SIF-urilor şi FP, a avut un avans de 1,01%, la 50.433 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,64%, până la 890 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Mecanică Fină" (MECE): +14,86%
2. "Condmag" (COMI): +8,33%
3. "Nuclearelectrica" (SNN): +3,20%
4. "Rompetrol Well Services" (PTR): +3,13%
5. "Electroargeş" (ELGS): +2,82%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Promateris" (PPL): -13,46%
2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -9,09%
3. "Aerostar" (ARS): -3,27%
4. "Romcarbon" (ROCE): -2,70%
5. "TeraPlast" (TRP): -2,54%