BVB Creşteri pentru majoritatea indicilor

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 februarie 2022

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Tranzacţii în valoare de 72,13 milioane de lei, peste cele din sesiunea anterioară

Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut preponderent creşteri în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, într-un context general pozitiv pentru pieţele de acţiuni.

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,26%, la 2.004,23 de puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,15%, la 52.235,59 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 72,13 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioră, de 57 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" au fost derulate două schimburi, în valoare de 16,35 milioane de lei, cu acţiuni SIF Muntenia. Tranzacţiile, ce echivalează cu 1,3% din capitalul societăţii, au fost realizate la preţul unitar de 1,6 lei, cu 2,24% peste referinţa din piaţa "regular".

Răzvan Stănuţ, ce face parte din echipa de analiză a casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, similară cu cea înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a câştigat 0,25% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,63% pentru BETAeRO şi 0,38% în cazul ROTX. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 14,58 milioane de euro, sub media zilnică de 22,6 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Dafora (DAFR), +8,00%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, emitentul cu cea mai bună evoluţie a zilei a fost Purcari Wineries (WINE), +2,62%.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Zentiva (SCD), cu -4,46%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, emitentul cu cea mai slabă evoluţie a zilei a fost Digi Communications (DIGI), -2,17%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 5,03 milioane de lei, titlurile FP încheind ziua în stagnare, la preţul de 2,065 lei.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 0,21%, până la preţul de 0,4855 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,59 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de 3,34 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua cu o creştere de 0,56%, la 2,69 lei.

Acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au urcat cu 2,1%, la preţul de 20,4 lei, pe fondul unei lichidităţi de 2,64 milioane de lei.

În Piaţa AeRO a avut loc un schimb "deal" cu titlurile Severnav (SEVE), în valoare de 6,98 milioane de lei, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 4,4 lei, cu 16,4% peste referinţă. Cele 1,59 milioane de acţiuni schimbate reprezintă 31,47% din societate, echivalentul deţinerii lui Victor Ţirlea.

Indicele BET-XT, ce include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,26%, până la 1.170,27 de puncte, în timp ce indicele energetic BET-NG s-a depreciat cu 0,11%, la 875,2 puncte.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,3%, până la 2.579 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Dafora" (DAFR): +8,00%

2. "BRK Financial Group" (BRK): +4,07%

3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,64%

4. "Cemacon" (CEON): +3,45%

5. "Erste Groupe Bank" (EBS): +2,74%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Zentiva" (SCD): -4,46%

2. "Patria Bnak" (PBK): -3,33%

3. "Turism Felix" (TUFE): -2,94%

4. "Digi Communications" (DIGI): -2,17%

5. "Aquila" (AQ): - 1,82%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb