BVB Deprecieri de 1% pentru indici

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 septembrie 2023

Deprecieri de 1% pentru indici

Ministrul Finanţelor a anunţat, luni seara, impunerea unei taxe pe

profiturile excepţionale ale băncilor Boloş a confirmat informaţiile din

presă conform cărora se are în vedere aplicarea unui impozit de 10% pe dobânda titlurilor de stat

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în condiţiile în care se întrevăd noi taxe ce pot avea impact direct asupra portofoliilor investitorilor. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 0,96%, până la 2.439 de puncte, în vreme ce indicele BET-XT al celor mai lichide 30 de titluri ale pieţei noastre, s-a depreciat cu 0,94%, până la 1.141 de puncte.

În Europa, indicele STOXX 500 era în scădere cu 0,13%, la ora 18:20, în timp ce la Frankfurt, indicele DAX40 avea o depreciere de 0,21%, conform CNBC.

Luni seară la Digi 24, Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat că în pachetul de măsuri fiscale discutat în coaliţie a fost introdusă o taxă aplicabilă veniturilor excepţionale ale băncilor. De asemenea, va exista şi o taxă pe cifra de afaceri a multinaţionalelor care raportează profituri mici.

"Cheltuielile cu transferurile de capital în România sunt peste 20 de miliarde de lei, iar în ceea ce priveşte activitatea bancară, după modelul pe care deja îl avem în Italia, unde au o taxă specială de 40% sau Ungaria şi celelalte state membre care au impus taxe, şi noi ar urma să mergem pe această linie a impunerii acestor profituri excepţionale. Este în pachet acest lucru şi are în vedere aceste modele ale statelor membre UE", a spus Boloş la Digi 24.

Totodată, Boloş a confirmat informaţiile din presă conform cărora se are în vedere aplicarea unui impozit de 10% pe dobânda titlurilor de stat.

În aceste condiţii, acţiunile Banca Transilvania (TLV) au avut un declin de 2,43%, la 20,88 de lei, pe fondul unor tranzacţii de 12,8 milioane de lei, în vreme ce titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) s-au depreciat cu 2,74%, până la 14,2 lei.

Per ansamblu, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a ridicat la 87,7 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 148 milioane de lei. Diferenţa apare şi în condiţiile în care, recent, media zilnică a urcat puternic, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul său zilnic: "Toţi indicii BVB au închis şedinţa de tranzacţionare cu evoluţii negative. Scăderile au fost cuprinse între -1,05% pentru BET şi -0,18% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 17,72 milioane euro, cel mai mare rulaj din ultima luna (...). Din cadrul indicelui BET, OMV Petrom (SNP) a fost singurul emitent care a închis şedinţa în creştere, 0,18%, în timp ce Electrica (EL) a înc his ziua de tranzacţionare fără variaţii ale cotaţiei bursiere faţă de preţul de referinţă. Topul scăderilor a fost format din: MedLife (M), -4,96%, BRD-Groupe Societe Generale (BRD), -2,74% şi Banca Transilvania (TLV), -2,43%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat schimburi de 42 milioane lei, titlurile FP încheind ziua în scădere cu 0,52%, la preţul unitar de 1,918 de lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au depreciat cu 0,18%, până la preţul de 112,7 lei, pe fondul unor tranzacţii de 8,3 milioane de lei. Titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,18%, la 0,55 lei, în timp ce acţiunile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,12%, la 40,9 lei.

În piaţa "deals", nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,38%, la 49.235 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 0,6%, până la 890 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Altur" (ALT): +3,60%

2. "Carbochim" (CBC): +3,40%

3. "Alumil" (ALU): +1,88%

4. "Rompetrol Well Services" (PTR): +1,18%

5. "Evergent Investments" (EVER): +0,85%

--------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -10,00%

2. "MedLife" (M): -4,96%

3. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): -4,29%

4. "Patria Bank" (PBK): -4,19%

5. "Artego" (ARTE): -3,78%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb