BVB Deşi piaţa a revenit pe "verde", SIF-urile au alunecat sub minus 1%

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 august 2010

Deşi piaţa a revenit pe "verde", SIF-urile au alunecat sub minus 1%

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de doar 14,77 milioane de lei, fiind generată, în cea mai mare parte, de tranzacţiile cu acţiuni.

Indicii bursieri au consemnat creşteri uşoare, în ton cu aprecierile înregistrate pe bursele americane şi pe cele europene, singura scădere, de 1,43%, până la 23.749 de puncte, fiind înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a marcat o apreciere de 0,58%, până la 5.254 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,47%, până la 3.059 de puncte.

BET-NG, indicele companiilor energetice, s-a apreciat la 744 de puncte, cu 0,60% mai mult comparativ cu şedinţa de miercuri. În acelaşi timp, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de companii listate la Bursă, a coborât cu 0,10%, ajungând la 486 de puncte.

Pe sectorul financiar, acţiunile SIF5 "Oltenia" au atras cea mai mare lichiditate din piaţă, acţiunile coborând cu 2,05% faţă de nivelul de referinţă, de 1,43 lei, în urma unor tranzacţii de 3,54 milioane lei, în vreme ce titlurile SIF2 "Moldova" au pierdut 0,89%, la 1,11 lei, pe suportul unui rulaj de numai 1,62 milioane lei.

Titlurile "Băncii Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 2,37 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 1,46 lei/acţiune şi 1,48 lei/acţiune.

Tot ieri, titlurile "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au atras o lichiditate de 2,09 milioane de lei, cotaţia de referinţă câştigând 2,15%, fiind urmate de acţiunile "BRD Groupe Societe Generale" (simbol BRD), ale căror cotaţie de referinţă s-a apreciat cu 1,68%, la 12,10 lei/titlu, pe fondul unei lichidităţi de 0,87 milioane de lei.

Cea mai mare depreciere a fost consemnată, ieri, de către producătorul de vase ceramice "Ves" Sighişoara (simbol VESY), ale cărui acţiuni s-au depreciat cu 14,89%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb