BVB Închideri mixte pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 noiembrie

Închideri mixte pentru indici

Tranzacţii de 65 milioane lei, sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu deprecieri în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de doar 0,02%, la 17.681 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,5%, până la 1.245 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 65,4 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 140 milioane lei, sumă ce este totuşi trasă în sus de ofertele de titluri de stat Fidelis.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Mijlocul săptămânii a fost marcat de o evoluţie pozitivă pentru majoritatea indicilor, cele mai mari creşteri fiind în cazurile BET-BK cu 0,36% şi BET-FI cu 0,2% (...). Banca Transilvania (TLV) a fost principalul furnizor de lichiditate de la BVB, asigurând un rulaj de 20,65 milioane de lei. Din indicele BET, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de emitenţii: One United Properties (ONE), 5,85%, Antibiotice (ATB), 4,5% şi Fondul Proprietatea (FP), 3,32%. În zona evoluţiilor negative regăsim: Hidroelectrica (H2O), -2, 01%, Teraplast Bistriţa (TRP), -2% şi Transport Trade Services (TTS), -1,4%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de schimburile cu acţiuni Banca Transilvania, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul de 29,2 lei, în creştere cu 0,34%.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Hidroelectrica ce au coborât până la 122 lei, în condiţiile unor schimburi de 12,3 milioane lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea s-au apreciat până la preţul de 0,342 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 2,8 milioane lei, acţiunile SNP încheind ziua în scădere cu 0,73%, la preţul unitar de 0,7445 lei.

În piaţa "deals" nu a a avut loc niciun schimb.

Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,04%, la 2.614 de puncte, în vreme vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 1,16%, la 942 de puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb