Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat valori mixte ieri. Indicele BET, ce grupează cele mai tranzacţionate 20 de acţiuni de la bursa noastră, a avut o scădere de 0,21%, la 10.943 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a înregistrat o creştere de 0,46%, până la 2.065 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 21,83 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 96,05 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" a avut loc un schimb de acţiune Prebet, în valoare de 518 mii de lei.
Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Şedinţă cu evoluţii mixte pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0.25% pentru BETPlus şi 0.68% în cazul indicelui BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 4,42 milioane euro, una dintre cele mai slabe şedinţe de tranzacţionare ale acestui an. Banca Transilvania (TLV) a fost lider din punct de vedere al lichidităţii, asigurând peste un sfert din rulajul zilnic. Din indicele BET, notăm avansul societăţii Aquila (AQ), care a închis ziua cu o apreciere de 7.30% a cotaţiei bursiere. Banca Transilvania (TLV) a fost singurul emitent cu o corecţie de peste un procent, respectiv o evoluţie de -2.13%".
În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 5,75 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în scădere cu 2,13%, la preţul de 17,46 lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 0,80%, până la preţul de 1,7460 lei, pe fondul unor tranzacţii de 2,33 milioane de lei.
Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), care au înregistrat o creştere de 0,70%, la preţul de 0,4345 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,32 milioane de lei.
Acţiunile One United Properties au crescut cu 1,96%, până la preţul de 1,25 lei, pe fondul unor schimburi de 769 de mii de lei.
Indicele BET-XT, ce grupează cele mai tranzacţionate 30 de titluri ale bursei noastre, a crescut cu 0,05%, la 966 de puncte, în timp ce indicele BET-TRN a înregistrat o scădere de 0,21%, până 21.171 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Altur" (ALT): +11,22%
2. "Aquila" (AQ): +7,30%
3. "Promateris" (PPL): +7,19%
4. "Oil Terminal" (OIL): +3,97%
5. "TeraPlast" (TRP): +3,90%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Rompetrol Well Services" (PTR): -14,79%
2. "Prebet" (PREB): -13,98%
3. "Condmag" (COMI): -9,09%
4. "Rompetrol Rafinărie" (RRC): -3,97%
5. "Patria Bank" (PBK): -2,60%