BVB Indicele BET-FI a atins un nou maxim istoric

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 aprilie 2004

Valoarea tranzacţiilor realizate pe parcursul şedinţei bursiere de ieri a înregistrat un nivel ridicat, de 104,4 miliarde de lei, mai ales dacă ne raportăm la numărul mare al societăţilor ale căror titluri au fost suspendate de la tranzacţionare. Vedetele au fost titlurile "Banca Transilvania", "Rompetrol Rafinare", SIF "Moldova" şi SIF "Oltenia", valoarea transferurilor efectuate cu acestea reprezentînd 97,4% din totalul bursei.

Indicii bursieri au înregistrat evoluţii contradictorii. BET şi BET-C au scăzut cu 0,65% şi respectiv 1,28%, în timp ce BET-FI s-a apreciat cu 0,64%, pînă la 10.104,19 puncte, nivel care reprezintă un nou maxim istoric.

SIF "Oltenia"

Evoluţia cursului titlurilor SIF "Oltenia" s-a înscris pe un trend crescător, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Au fost tranzacţionate peste 5,4 milioane de acţiuni în valoare de 20,1 miliarde de lei. Preţul de deschidere s-a men-ţinut în prima parte a sesiunii bursiere, după care a în-ceput să oscileze între 3.650 şi 3.800 lei/acţiune. La jumătatea şedinţei a fost efectuată o tranzacţie cu un pachet de 200.000 de acţiuni la cursul de 3.700 lei/acţiune. Preţul de închidere, de 3.700 lei/acţiune, a fost cu 4,1% mai mare decît nivelul în-registrat la finele sesiunii precedente. Brokerii consideră că evo-luţia cursului pe un trend crescător a fost determinată de numărul mare de ordine de cum-părare.

SIF "Moldova"

Pe parcursul sesiunii bursiere de miercuri, cursul acţiunilor SIF "Moldova" a oscilat între 3.600 şi 3.700 de lei/acţiune, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Valoarea totală a transferurilor efectuate cu aceste titluri a fost de 14,4 miliarde de lei, la un număr de peste 3,9 milioane de acţiuni tranzacţionate. În prima parte a şedinţei a fost transferat un pachet de 180.000 de acţi-uni, la preţul de 3.700 lei/acţiune. Brokerii precizează că şi pentru titlurile SIF2 a fost înregistrată ieri o presiune la cum-părare, însă investitorii au manifestat un interes mai mare pentru acţiunile SIF "Oltenia".

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Preţul acţiunilor RRC a scăzut în prima parte a sesiunii bursiere pînă la 680 lei/acţiune, după care şi-a revenit, la jumătatea şedinţei fiind efectuate cîteva tranzacţii la cursul maxim al zilei, de 730 lei/acţiune. În partea a doua, însă, evoluţia cursului a intrat pe un trend descrescător, ajungînd pînă la nivelul de 660 lei/acţiune, minimul şedinţei de tranzacţionare. Ultimul trans-fer a fost efectuat cu un pachet de 1.600.000 de acţiuni la preţul de 690 lei/acţiune, preţ cu 5,5% mai mic decît nivelul înregistrat la finele sesiunii precedente.

"Banca Transilvania" Cluj Napoca

Cursul acţiunilor TLV a scă-zut în prima parte a şedinţei bursiere de la 5.850 lei la 5.650 lei/acţiune, după care trendul s-a inversat. În partea a doua a şedinţei a fost efectuată o tranzacţie specială cu un pachet de 2 milioane de titluri, la preţul de 5.850 lei/acţiune. Analiştii consideră că deprecierea cursului acţiunilor TLV pe fondul lichidităţii ridicate a fost generată de faptul că investitorii au dorit să facă rost de lichidităţi pentru a putea achiziţiona titluri ale societăţilor de investiţii.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb