BVB Indicele BET-FI a crescut cu 2,27%

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iunie 2011

Indicele BET-FI a crescut cu 2,27%

Schimburile înregistrate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, au totalizat 41,5 milioane de lei (10,08 milioane de euro), tranzacţiile cu acţiuni reprezentând 39,8 milioane lei (9,68 milioane de euro).

Indicele BET care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a înregistrat în şedinţa de ieri, o creştere de 0,08%, ajungând la circa 5.468 puncte, în timp ce indicele BET-C, care reflectă evoluţia preţurilor tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată BVB, a crescut cu 0,33%, ajungând la aproape 3.286 puncte.

Indicele BET - FI care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi ale "Fondului Proprietatea" (FP), a crescut cu 2,27%, la aproape 22.678 puncte.

Indicele BET - NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, a crescut cu 0,78% la circa 798 puncte.

Cotaţia "Fondul Proprietatea" a consemnat, ieri, o creştere de 0,21%, la 0,4860 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 27.47 milioane de lei. Cotaţia acţiunilor a variat între 0,4831 lei / titlu şi 0,4915 lei/titlu.

Cu titluri FP au fost realizate trei schimburi speciale, în valoare totală de 10,31 milioane lei.

Titlurile SIF "Oltenia" (simbol SIF5) au ocupat locul al doilea în topul lichidităţilor, cu o variaţie de +3,35% la 1,4210 lei / titlu, pe fondul unei lichidităţi de aproape 2,47 milioane lei. În total, au fost schimbate 1.775.000 acţiuni SIF5, la preţuri cuprinse între 1,3800 lei şi 1,4210 lei/titlu.

Acţiunile "Oltchim" (simbol OLT) s-au apreciat ieri, cu 2,72% la lei/titlu. În total, au fost schimbate 2.313.000 acţiuni, în 532 de tranzacţii. Valoarea transferurilor cu acţiuni OLT a fost de 2,28 milioane de lei.

Acţiunile "Mecanica Ceahlău" (simbol MECF) s-au apreciat cel mai mult în şedinţa de ieri, cu 14,72% la 0,1130 lei / titlu.

Acţiunile "Mechel Târgovişte" (simbol COS) s-au depreciat cel mai mult, cu 13,78% la 1,1010 lei/ titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb