BVB Indicii, în scădere uşoară

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 martie 2015

Indicii, în scădere uşoară

Bursa de la Bucureşti a închis ieri în scădere uşoară, piaţa fiind trasă în jos de acţiunile din sectorul energetic, în special OMV Petrom (SNP) cu aproape 2%, în timp ce declinul a fost limitat de avansul cotaţiei Banca Transilvania (TLV).

Indicii BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide zece acţiuni, au scăzut cu 0,1%, după ce la mijlocul zilei se aflau în urcare cu 0,3%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

În piaţă au fost tranzacţionate acţiuni de 34,86 milioane de lei (7,84 milioane de euro), titlurile cu cel mai ridicat rulaj fiind Transelectrica (TEL) şi Fondul Proprietatea (FP).

Astfel, acţiunile Transelectrica au crescut cu 0,2%, în urma unor schimburi de 9,9 milioane de lei, iar Fondul Proprietatea a urcat tot cu 0,2%, după transferuri de 7,11 milioane de lei.

Pentru ambele acţiuni, rulajul include câte o tranzacţie cu valoare mare. În cazul Fondul Proprietatea a avut loc un transfer pe segmentul deal al bursei de 5,5 milioane de lei, în timp ce lichiditatea Transelectrica a fost suplimentată în ultima jumătate de oră de o operaţiune de 8,7 milioane de lei, perfectată la preţul din piaţă de la momentul respectiv, la care cotaţia companiei de electricitate a şi închis.

O lichiditate ridicată au consemnat şi acţiunile Conpet (COTE), cu operaţiuni de 3,45 milioane de lei şi un preţ în urcare cu 0,9%, potrivit Mediafax. Rulajul a fost dominat de trei transferuri perfectate între 14:30 şi 15:00, la un preţ în creştere cu 4,2% faţă de închiderea de vineri. Anterior acestor operaţiuni, cotaţia Conpet a crescut treptat pe tranzacţii cu valoare mai redusă, iar ulterior preţul a coborât, tot pe un rulaj mic, şi a închis în creştere cu mai puţin de 1%.

Peste pragul de 1 milion de lei în privinţa rulajului au trecut şi Romgaz (SNG), cu 3,2 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 2,9 milioane de lei, OMV Petrom, cu 2,76 milioane de lei, şi BRD - Societe Generale (BRD), cu 2 milioane de lei.

Dintre acestea, variaţii semnificative au consemnat OMV Petrom, în scădere cu 1,8%, şi Banca Transilvania, cu un avans de 1,4%.

BET NG, indicele sectorului energetic, a scăzut cu 0,6%, iar BET FI, format din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,4%.

Indicele extins BET XT a scăzut cu 0,1%, iar BET BK a stagnat.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb