Activitatea la Bursa de Valori Bucureşti s-a redus ieri considerabil, valoarea totală a transferurirlor nedepăşind 81,8 miliarde de lei. Preţurile acţiunilor s-au menţinut la deschiderea şedinţei la nivelurile de vineri, însă, pe parcurs s-au înscris pe un trend descrescător. Cea mai mare scădere a cursului a fost înregistrată de acţiunile Impact (5% faţă de preţul de închidere de vineri). Evoluţiile negative de ieri ale preţurilor acţiunilor nu au fost antrenate de o presiune la vînzare, ci mai mult de lipsa unei susţineri serioase la cumpărare, susţine Alin Brendea, broker al "Prime Transaction".
Avînd în vedere că trei dintre SIF-uri (Moldova, Oltenia şi Muntenia) au anunţat că încep să plătească dividendele aferente profiturilor înregistrate anul trecut, brokerii înclină să creadă că piaţa va începe să crească din nou după încasarea acestora. Mulţi dintre investitori preferă să îşi reinvestească dividendele. Acţiunile SIF-urilor au scăzut ieri, în medie cu 2%, cea mai mare depreciere fiind înregistrată de SIF Muntenia (2,4%). SIF Oltenia a fost cel mai tranzacţionat SIF, cu un rulaj de aproape 7,5 miliarde lei. Un ordin de cumpărare de la finalul şedinţei a făcut ca preţul să se închidă la 12.200 lei/acţiune, unde SIF Oltenia a înregistrat o scădere de 0,8%, cea mai mică scădere dintre titlurile SIF.
"Aproape toţi emitenţii de talie mare au avut o lichiditate modestă comparativ cu ce s-a realizat înainte. Piaţa a început să scadă încă de la deschidere, însă, deprecieri mai mari au avut loc doar în ultima oră de tranzacţionare", spune Alin Brendea.
• Impact Bucureşti
Acţiunile Impact s-au numărat printre cele mai tranzacţionate, cu un volum de peste un milion acţiuni în valoare de aproape 5 miliarde lei. Alin Brendea, broker al "Prime Transaction", ne-a declarat: "După o lungă stagnare la palierul de 4.700 lei, pe piaţa titlurilor IMP au început să apară la final vînzătorii, astfel încît cursul a scăzut la 4560 lei/acţiune, unde a înregistrat o depreciere de 5%. A fost vorba de apariţia bruscă a unei presiuni la vînzare ce a scos titlurile IMP din amorţeală de la începutul şedinţei".
Volumul ridicat de acţiuni Impact transferat ieri s-a datorat, în opinia altor brokeri, faptului că în această perioadă are loc subscrierea pentru majorarea capitalului social, la care acţionarii înscrişi la data de 30 mai 2005 pot cumpăra acţiuni puse în vînzare de societate la preţul de 1.950 lei/acţiune. Scăderea semnificativă a preţului este consecinţa lipsei de lichidităţi cu care se confruntă investitorii, aceştia preferînd să-şi vîndă din acţiunile aflate în portofolii ca să poată subscrie în cadrul noii emisiuni.
• Banca Transilvania
Mai mult de un sfert din rulajul total aparţine acţiunilor emise de Banca Transilvania, adică 23,7 miliarde lei. În a doua parte a şedinţei, cînd piaţa a scăzut mai mult, au avut loc vînzări mai mari de acţiuni TLV, astfel încît cursul a căzut sub palierul de 7.000 lei/acţiune, închizînd la 6.900 lei (-2,8%). Un vînzător mai mare a declanşat această scădere, după un volum important vîndut direct la preţul de cumpărare ,avînd loc mişcări asemănătoare în piaţă.
Şi în acest caz, se pare că investitorii încearcă să facă rost de lichidităţi ca să participe la majorarea de capital ce se desfăşoară în această perioadă. Acţiunile sînt emise de bancă la preţul de 4.000 lei.