BVB Jumătate din rulaj, dat de transferurile cu acţiunile OMV Petrom

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 iunie 2019

Jumătate din rulaj, dat de transferurile cu acţiunile OMV Petrom

Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Rulajul consemnat în şedinţa de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) de la mijlocul săptămânii s-a ridicat la 56,16 milioane de lei, mai mult de jumătate din valoarea transferurilor (53,1%) fiind dată de schimburile cu acţiunile OMV Petrom (SNP), care s-au ridicat la 29,82 milioane de lei.

Acţiunile grupului petrolier s-au apreciat cu 1,02%, într-o mişcare în care cotaţia SNP a retestat maximul acestui an, de 0,395 lei.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, spre deosebire de cele din principalele burse europene, care au avut o evoluţii mixte în cadrul şedinţei de tranzacţionare de miercuri. Indicele BET a câştigat 0,67% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între +0,24% pentru BET-NG şi +0,72% pentru ROTX. Valoarea totală a tranzacţiilor din piaţa reglementată a fost de 11,88 milioane de euro, depăşind media zilnică de 9,49 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), cu +9,17%, pe fondul tranzacţionării unui volum cu mult peste media ultimelor şase luni. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Digi Communications (DIGI) a avut cea mai bună evoluţie, +2,19%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Uamt (UMT), cu -6,86%, în condiţiile unui volum situat peste media ultimelor şase luni.

Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Alro (ALR), -1,87%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

După SNP, în topul lichidităţii din piaţa "regular" se află acţiunile Nuclearelectrica (SNN), a căror cotaţie a stagnat la 10,5 lei, pe fondul unui rulaj de 6,92 milioane de lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 0,66%, până la 2,3 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 4,73 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au plasat acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), ce au încheiat şedinţa de tranzacţionare în stagnare, la preţul de 12,06 lei, în contextul unor transferuri de 3,85 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie.

Indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 0,64%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,34%.

Indicele BET-FI, ce include cele cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP) a cunoscut o creştere de 0,48%.

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +9,17%

2. "Prebet" (PREB): +4,40%

3. "Cemacon" (CEON): +3,30%

4. "Digi Communications NV" (DIGI): +2,19%

5. "MedLife" (M): +2,13%

           

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Uamt" (UAM): -6,86%

2. "Electroputere" (EPT): -5,26%

3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,19%

4. "BRK Financial Group" (BRK): -2,82%

5. "Ropharma" (RPH): -2,70%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb