BVB Lichiditatea continuă să scadă la BVB

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 aprilie 2019

Lichiditatea continuă să scadă la BVB

BET îşi continuă, modest, avansul

Toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de la mijlocul săptămânii uşor în teritoriul pozitiv, în contextul în care rulajul înregistrat a scăzut la 19,26 milioane de lei, atât sub valoare transferată în şedinţa anterioară, de 36 milioane de lei, cât şi sub cea medie zilnică din acest an, de 43,7 milioa-ne de lei.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a spus: "Astăzi (n.r. ieri), indicii BVB au avut o evoluţie pozitivă, similară cu cea din principalele burse europene şi cele americane, care au crescut în prima parte a zilei. Indicele BET a câştigat 0,13% faţă de şedinţa anterioa-ră, în timp ce restul indicilor au variat între o creştere de 0,02% pentru BET-NG şi un avans de 0,79% în cazul BET-FI. Valoarea totală a tranzacţiilor din piaţa reglementată a fost de 4,05 milioane de euro, mult sub media zilnică de 9,81 milioane de euro înregis-trată de la începutul anului. Cel mai mare avans din segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Prebet (PREB), cu o creştere de 7,1%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor BVB a avut cea mai bună evoluţie, urcând cu 2,3%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Prefab (PREH) cu o depreciere de 7,65%, volumul de titluri tranzacţionate fiind mult peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Digi Communications (DIGI), cu o retragere de 2,33%, apărută pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

Topul tranzacţiilor din piaţa "regular", a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), cu o valoare schimbată de 4,98 milioane de lei, ultima cotaţie fiind de 2,14 lei/titlu, cu 0,71% peste cea din şedinţa anterioară.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), care au încheiat ziua bursieră la preţul unitar de 0,361 lei, în scădere cu 0,28%, mişcare de preţ apărută pe fondul unei valori transferate de 3,6 milioane de lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,924 lei, în creştere cu 0,22%, rulajul înregistrat pe acest simbol fiind de 2,14 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Romgaz (EL), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 32,6 lei/titlu, cu o depreciere de 0,31%, în contextul unei lichidităţi de 2,02 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost realizată o singură tranzacţie, în valoare de 0,84 milioane de lei, cu acţiunile Electrica (EL). Schimbul a avut loc la preţul unitar de 11,25 lei, cu 0,44% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele compozit BET Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de titluri ale bursei noastre, s-a apreciat cu 0,12%, iar indicele extins BET-XT a cunoscut un avans de 0,21%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Prebet" (PREB): +7,1%

2. "Electrocontact" (ECT): +6,67%

3. "Casa de Bucovina - Club de Munte" (BCM): +5,26%

4. "Rompetrol Well Services" (PTR): +3,14%

5. "Oil Terminal" (OIL): +2,67%

------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prefab" (PREH): -7,65%

2. "Biofarm" (BIO): -2,81%

3. "Digi Communications" (DIGI): -2,33%

4. "Cemacon" (CEON): -2,22%

5. "Teraplast" (TRP): -1,62%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb