BVB O nouă tranzacţie specială cu acţiunile "Banca Transilvania"

Rodica Orjanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 martie 2004

Şedinţa bursieră de ieri a fost dominată de cumpărători, ceea ce a imprimat şi o tendinţă generalizată de creştere a cotaţiilor. Valoarea transferurilor realizate ieri s-a ridicat la 60,8 miliarde de lei. Indicele BET a atins un nou maxim istoric, valoarea de la finalul şedinţei fiind cu 1,7% peste nivelul de miercuri.

Acţiunile SIF au avut ieri o lichiditate bună, valoarea tranzacţiilor ridicîndu-se la 14,6 miliarde de lei. Aproape jumătate din acest nivel a fost determinat de titlurile SIF "Oltenia", cele mai lichide de ieri, cu o valoare de 6,3 miliarde de lei. Brokerii consideră că acţiunile SIF dau semne să-şi revină după trecerea datelor de referinţă pentru AGA în care se vor aproba dividendele din 2003. Ei consideră că preţurile acţiunilor SIF ar putea să mai crească în şedin-ţele următoare.

- "Banca Română pentru Dezvoltare"

Lichiditatea acţiunilor BRD a crescut, pe parcursul sesiunii de ieri fiind transferate aproape 300.000 de acţiuni. Cererea ridicată pentru titlurile BRD a dus la aprecierea cotaţiei, pînă la un maxim de 27.000 lei/ac-ţiune, valoare la care a fost realizată şi ultima tranzacţie. Brokerii susţin că acţiunile BRD au început să-şi revină, investitorii aşteptînd rezultatele preliminare şi convocatorul AGA.

SNP "Petrom" Bucureşti

Cursul acţiunilor SNP a atins la finalul sesiunii de ieri un nou maxim al ultimelor 12 luni, a-dică de 1.750 lei/acţiune. Creş-te-rea preţului a fost însoţită şi de o lichiditate ridicată, fiind transferate puţin peste 3 mili-oane de titluri, cu o valoare totală de 5,4 miliarde de lei.

"Banca Transilvania" Cluj

Acţiunile TLV au fost şi ieri vedetele Bursei, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 15,7 miliarde de lei. Pe parcursul sesiunii a fost realizată încă o tran-zacţie specială, cu 700.000 de titluri, preţul negociat fiind cel la care erau încheiate trans-ferurile pe piaţa Regular, adică de 6.500 lei/acţiune. Încă de la începutul sesiunii, cursul titlurilor TLV a fost relativ stabil, oscilînd între 6.500 şi 6.600 lei/ac-ţiune. Nivelul de 6.600 lei/acţiune reprezintă un nou maxim atins de acţiunile TLV în ultimii şase ani.

Lichiditatea ridicată a titlurilor TLV în şedinţa de ieri îi determină pe brokeri să susţină că preţul acţiunilor TLV va mai înregistra creşteri uşoare şi în şedinţele următoare.

"Impact" Bucureşti

Cursul acţiunilor IMP a continuat să scadă şi în şedinţa de ieri, ajungînd la 5.050 lei/acţiune. Scăderea a fost determinată de numărul mare al investitorilor care au renunţat la titlurile IMP pentru că acestea nu au mai dat drept de subscriere pentru majorarea capitalului social la 2.200 lei/acţiune. Brokerii consideră că preţul titlurilor IMP ar mai putea să scadă pînă în jurul valorii de 5.000 lei/acţiune.

ì "Şantierul Naval

Orşova"

Cotaţia acţiunilor SNO a depăşit ieri maximul istoric, consemnat miercuri, ajungînd la 61.000 lei/acţiune. Preţul titlurilor a oscilat între 60.000 şi 61.000 lei/acţiune, pe fondul unei lichidităţi reduse. Numărul acţiunilor tranzacţionate ieri s-a ridicat la 17.500 de bucăţi. Interesul ridicat al investitorilor poate fi determinat de politica de dividend adoptată de companie în ultimii ani, au susţinut brokerii.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb