BVB Pe fondul unei lichidităţi reduse, Bursa s-a oprit din scădere

Rodica Orjanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 martie 2004

După o săptămînă în care pre-ţurile principalelor acţiuni de la BVB au înregistrat scăderi succesive, vineri acestea au dat semne să se stabilizeze. Indicele BET, care reflectă evoluţia pre-ţurilor celor mai lichide zece ac-ţiuni de la prima categorie a Bursei, s-a menţinut relativ la nivelul de joi (+0,04%). Tendin-ţa de stabilizare a cotaţiilor s-a produs pe fondul unei lichid-ităţi mai reduse, valoarea tranzacţiilor încheiate în şedinţa de vineri fiind de 42,42 miliarde de lei.

Brokerii susţin că în această săptămînă preţurile acţiunilor se vor stabiliza la nivelul de vineri, întrucît investitorii nu au mai făcut presiuni pentru vîn-zarea masivă a acţiunilor.

Valoarea tranzacţiilor înche-iate cu acţiunile SIF s-a ridicat la 15,2 miliarde de lei, în condiţiile în care două dintre cele cinci SIF-uri au fost vineri suspendate pentru ca investitorii să se informeze uniform asupra convocatorului pentru AGA. Lichiditatea celor trei SIF-uri transferate vineri a fost ridicată, numărul de titluri tranzacţionate fiind de peste un milion pentru fiecare în parte. Preţurile celor trei SIF-uri au crescut, în medie, cu 0,48%.

"Azomureş" Tîrgu Mureş

Acţiunile AZO au fost vineri cele mai lichide de la prima categorie a Bursei, fiind transferate aproape 4 milioane de titluri. Creşterea lichidităţii a fost determinată de înregistrarea majorării capitalului social al companiei cu aport în numerar al acţionarilor înregistraţi la data de 30 septembrie 2003. Ca urmare a ofertei mai ridicate, cotaţia acţiunilor AZO a scăzut cu 5,6% faţă de nivelul anterior, cursul minim fiind de 3.200 lei/acţiune. Preţul preferat de investitori a fost de 3.500 lei/acţiune.

SNP "Petrom" Bucureşti

Lichiditatea acţiunilor SNP a fost scăzută, pe parcursul sesiunii de vineri fiind transferate doar 689.000 de acţiuni. Brokerii apreciază că lichiditatea redusă a fost determinată de faptul că atît vînzătorii, cît şi cum-părătorii au fost prezenţi în nu-măr redus la tranzacţionare. Ei susţin că investitorii aşteaptă noi informaţii cu privire la privatizarea companiei. Tendinţa de aşteptare a investitorilor a fost reflectată şi de menţinerea cursului acţiunilor la nivelul de joi, adică de 1.650 lei/acţiune. Pe parcursul şedinţei, cotaţia titlurilor SNP a oscilat între 1.620 şi 1.660 lei/acţiune.

"Turbomecanica" Bucureşti

Preţul acţiunilor TBM a înregistrat vineri o creştere cu 6,9% faţă de nivelul de joi, fiind tranzacţionate numai 6.890 de titluri. Brokerii susţin că cererea ridicată a investitorilor pentru acţiunile TBM, cumulată cu nu-mărul tot mai redus al vînzătorilor, se datorează anunţului po-trivit căruia PAS-ul ar trebui să se dizolve în luna martie a acestui an. Investitorii au preferat cursul de 54.100 lei/acţiune, însă pe parcursul şedinţei de vineri cotaţia a oscilat între 53.500 şi 54.500 lei/acţiune. Începînd de luni, acţiunile TBM vor înlocui titlurile "Terapia" în calculul indicelui BET, avînd o pondere de 3,35%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb