BVB Pentru a doua zi consecutiv, acţiunile BRD domină piaţa

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 august 2005

În cursul sesiunii bursiere de ieri, acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare au fost suspendate de la tranzacţionare în vederea operării modificării limitei de deţinere de la 0,1% la 1%, în sistemul de tranzacţionare al Bursei.

Ieri, la Bursă au fost tranzacţionate aproape 38 milioane acţiuni, în valoare totală de peste 24,4 milioane de RON.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a înregistrat o creştere de 2,35%, ajungînd la nivelul de 5.713,98 puncte.

La categoria I, în lipsa societăţilor de investiţii financiare, cele mai lichide titluri tranzacţionate pe Bursă au fost cele ale Băncii Române de Dezvoltare -BRD.

În cea de-a doua zi de tranzacţionare, valoarea totală tranzacţionată cu acţiunile băncii a însumat aproximativ 10 milioane de RON, la un volum transferat de peste 800.000 titluri. Înspre jumătatea şedinţei de ieri, cotaţia acţiunilor BRD a urcat pînă la nivelul maxim al zilei de 12,5 RON/acţiune, după care preţul acţiunilor a suferit corecţii coborînd pînă la 12 RON/aţiune. Acesta a fost şi preţul de închidere al zilei, în creştere cu 5,3% faţă de cel din ziua precedentă. Ieri a fost a doua zi consecutiv în care cotaţia titlurilor s-a aflat pe creştere.

La aceeaşi categorie, acţiunile "Banca Transilvania" au fost intens tranzacţionate. Pe fondul unor ordine de cumpărare, cotaţia a atins maximul de 0,9150 RON/acţiune, după care, datorită apariţiei în piaţă a vînzătorilor, preţul a scăzut pînă la cel de închidere de 0,8850 RON/titlu. Acesta a fost acelaşi ca cel din ziua anterioară. Valoarea totală tranzacţionată s-a cifrat la aproximativ 7 milioane de RON, la un volum transferat de peste 7 milioane de acţiuni.

Nici acţiunile "Petrom" nu au fost uitate de investitorii de la Bursă. Rulajul total de ieri a însumat aproximativ 2,4 milioane de RON. În prima parte a şedinţei, cotaţia a urcat de la minimul zilei de 0,4800 RON/acţiune, la cel maxim de 0,4910 RON/acţiune, după care cele mai multe transferuri s-au realizat în jurul cotaţiei medii a zilei, de 12,0592 RON/acţiune. Preţul de închidere al şedinţei a fost de 0,4900 RON/acţiune, în creştere cu 2,9% faţă de cel înregistrat cu o zi în urmă.

La categoria a doua, tranzacţiile cu acţiunile "Flamingo International" au realizat un rulaj de peste 800.000 RON. Au fost transferate peste 340.000 acţiuni, la preţul mediu de 2,3955 RON/acţiune. Preţul de închidere de ieri a fost de 2,4000 RON, în creştere cu 1,7% faţă de cel precedent.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

La categoria a II-a, cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC). Acţiunile RRC s-au tranzacţionat într-un volum destul de crescut, de aproximativ 14,8 milioane de acţiuni. Valoarea totală a transferurilor realizate cu acţiunile rafinăriei s-a situat la aproximativ 1,5 milioane de RON. Preţul de închidere a fost de 0,0973 RON/acţiune, în creştere cu 1,4% faţă de cel din ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb