BVB / PRIME TRANSACTION: "Piaţa a continuat să scadă, însă într-un ritm mai lent decât în şedinţele anterioare"

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 decembrie 2015

"Piaţa a continuat să scadă, însă într-un ritm mai lent decât în şedinţele anterioare"

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrată o lichiditatea la un nivel scăzut, cu tranzacţii de 4,65 milioane de euro cu acţiuni şi circa 366.000 de euro cu certificate.

Gabriel Rotaru, trader la compania de brokeraj Intercapital Invest, ne-a transmis: "Cu destul de multă ezitare, indicii externi revin uşor pe verde în situaţia în care săptămâna viitoare urmează ca Rezerva Federală a Statelor Unite să decidă în privinţa politicii monetare. Aşteptările pieţei sunt ca FED să recurgă la o majorare a ratei dobânzii de referinţă de la 0,25% la 0,5%.

În aceste condiţii, de aşteptare, piaţa internă menţine o evoluţie mai mult laterală".

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Romgaz (SNG) au închis în stagnare, "cu menţiunea că la SNP valoarea schimburilor a urcat destul de mult, cumpărătorii arătându-se dispuşi în a achiziţiona acţiunile la nivelul de 0,3 lei, transformat deja într-un prag psihologic", potrivit traderului.

Totodată, în şedinţa de ieri "s-a înregistrat şi prima corecţie mai importantă la Transgaz. După cinci şedinţe consecutive de creştere acţiunile au închis în scădere cu aproape 2 procente", potrivit domnului Rotaru.

Raportul zilnic realizat de firma de brokeraj Prime Transaction arată:

"Piaţa a continuat să scadă, însă într-un ritm mai lent decât în şedinţele anterioare. Cea mai mare depreciere a fost cea a indicelui BET-NG, de 0,22%, în principal ca urmare a minusului de 1,79% înregistrat de titlurile Transgaz (TGN). Indicele de referinţă BET a fost la rândul său influenţat negativ de acţiunile TGN, închizând şedinţa la -0,13%, în ciuda faptului că doar trei dintre componentele sale au scăzut.

O altă scădere mare a fost cea a cotaţiei Erste Bank (EBS), -2,02%, acţiunile băncii austriece aflându-se pe o pantă descendentă în ultimele zile".

Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,53 milioane de lei. Cotaţia FP a scăzut cu 0,73%, la 0,813 lei/unitate.

Pe locul doi, titlurile SNP au înregistrat un rulaj de 3,55 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Banca Transilvania" (TLV), atât pe piaţa Regular cât şi pe cea "deal", de aproape 4,2 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,395 lei/unitate, în urcare cu 0,21%.

Locul cinci în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Electrica SA" (EL), cu un rulaj, pe piaţa "deal", de peste 1,19 milioane de lei. Cotaţia EL a urcat cu 0,34%, ultimul preţ fiind de 11,96 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a mai fost consemnată o tranzacţie de 878.026 lei, cu titluri Transelectrica (TEL), aflate la finalul şedinţei în scădere cu 0,35%, la preţul de 28,45 lei/acţiune.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,15%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,14%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât uşor cu 0,09%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,15%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb