BVB Scăderi aşteptate pe Bursă

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 octombrie 2005

După cum mulţi dintre actorii pieţei se aşteptau, piaţa a suferit corecţii după şedinţa de joi cînd a fost atins maximul istoric al indicelui BET-FI şi o valoare tranzacţionată record în ultimele două luni. La finalul săptămînii trecute, lichiditatea a fost redusă, rulajul perfectat la Bursă fiind de 35,6 milioane de RON din care 10.051 RON a reprezentat un transfer cu obligaţiuni. La începutul sesiunii bursiere, cotaţiile pincipalilor emitenţi s-au redus, iar spre final investitorii manifestau dezinteres. Indicii bursieri au înregistrat scăderi, astfel că cea mai mare depreciere a fost cea a indicelui BET-FI de 1,73%. A fost efectuată vineri şi o tranzacţie cu patru obligaţiuni BRD, la acelaşi preţ cu principalul.

La prima categorie, ambele bănci au înregistrat reduceri de curs, însă lichiditatea a fost bună. Cu peste 2,6 milioane de acţiuni transferate, "Banca Transilvania" se afla în topul valorii tranzacţionate, aceasta însumînd circa 2,8 milioane de RON. După ce a deschis ziua la preţul de 1,0400 RON/acţiune, cursul a scăzut pînă la nivelul de 1,0200 RON/acţiune, aces-ta fiind şi preţul de închidere, cu 1,9% mai mic decît cel precedent. Cu acţiunile BRD au fost perfectate tranzacţii însumînd aproximativ 2,3 milioane de RON. Brokerii susţin că pe tot parcursul şedinţei, cotaţia s-a menţinut la nivelul de 13 RON/acţiune, însă spre final vînzătorii au intervenit, fapt care a condus la scăderea cursului pînă la 12,9 RON/acţiune. Acesta a fost şi preţul de închidere de vineri, fiind în scădere cu 0,8% faţă de cel precedent. Cu acţiunile BRD a fost perfectată şi o tranzacţie deal specială cu 40.000 titluri, la preţul de 13,2 RON/acţiune.

La aceeaşi categorie, acţiunile SNP "Petrom" au scăzut în ton cu piaţa. Astfel că la finele zilei, preţul s-a depreciat sub nivelul de 0,46 RON/acţiune, închizînd la 0,4560 RON/titlu, în scădere cu 1,3% faţă de cel anterior.

Preţurile celor cinci societăţi de investiţii financiare au scăzut vineri fără nici o excepţie. Cea mai mare depreciere a înregistrat-o SIF "Banat Crişana", al cărui preţ la finalul şedinţei bursiere a fost cel minim al zilei de 1,63 RON/acţiune. Acesta a fost inferior cu 2,4% faţă de cel precedent. Cel mai tranzacţionat titlu SIF s-a menţinut şi vineri - SIF2 "Moldova" Bacău -, cu un rulaj de 11,3 milioane de RON şi peste 6,7 milioane de titluri transferate. Cotaţia de la finalul zilei a fost de 1,66 RON/acţiune, în scădere cu 1,2% faţă de cel precedent. O valoare ridicată a transferurilor la această categorie a înregistrat-o şi SIF5 "Oltenia", respectiv de peste 7 milioane de RON. Preţul de închidere de vineri a fost de 1,95 RON/acţiune, depreciindu-se cu 1,5% faţă de cel din sesiunea bursieră anterioară.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

La categoria a doua s-au detaşat acţiunile rafinăriei "Rompetrol Rafinare" Constanţa, cu un rulaj de trei milioane de RON. Vineri, cursul a scăzut pînă la nivelul minim de 0,1170 RON/acţiune, revenindu-şi puţin la finalul şedinţei cînd acesta a fost de 0,1180 RON/acţiune. Preţul de închidere a scăzut cu 0,8% faţă de cel de joi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb