BVB Schimburi de 60,4 milioane lei

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 august 2011

Schimburi de 60,4 milioane lei

Schimburile înregistrate, ieri, au totalizat 60,4 milioane lei (adică 14,3 milioane euro), tranzacţiile cu acţiuni fiind de 58,6 milioane lei (adică 13,8 milioane euro).

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 0,13%, ajungând la 4.727 puncte, iar indicele compozit al Bursei, BET-C, s-a apreciat cu 0,16% la 2.867 puncte.

Indicele BET-FI, care arată evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi ale Fondului Proprietatea, s-a depreciat, cu 1,21% la 18.101 puncte.

BET-NG, care arată evoluţia companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a depreciat cu 0,57%, ajungând la 657 puncte.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) au încheiat şedinţa bursieră de ieri, la preţul de 0,4503 lei/acţiune, cu 2,09% sub şedinţa precedentă, pe fondul unei lichidităţi de aproape 10,3 milioane lei. O singură tranzacţie deal a fost înregistrată cu titlurile FP, la preţul de 0,455 lei/titlu.

Titlurile "BRD-Groupe Societe Generale" (BRD) au crescut cu 4,35% la 12 lei/unitate. Acţiunile BRD au încheiat şedinţa bursieră de ieri pe locul al doilea, după valoarea tranzacţiilor. Ieri, au fost tranzacţionate 3,3 milioane titluri BRD, în valoare de 40,4 milioane lei. Totodată, au fost înregistrate cinci tranzacţii deal cu titlurile BRD, în valoare de 37,6 milioane lei, încheind şedinţa la preţul de 12 lei/titlu.

Titlurile "SIF Transilvania" (SIF3) au înregistrat o creştere, cu 1,12% la 0,46 lei/titlu faţă de şedinţa precedentă.

Tranzacţii cu valori mai mari de 1 milion de lei au fost înregistrate de titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu 1,61 milioane lei şi SIF Moldova (SIF2), cu 1,16 milioane lei.

Cel mai mult s-au apreciat, ieri, titlurile "VAE Apcarom" (APC), cu 9,01% la 0,75 lei/titlu.

Cel mai mult s-au depreciat titlurile "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO), cu 6,45% la 0,087 lei/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb