BVB Şedinţă agitată la Bursă

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 martie 2005

Cotaţiile de vineri au fost în creştere şi volumul tranzacţiilor a depăşit 616 miliarde lei. La începutul şedinţei de tranzacţionare acţiunile au înregistrat scăderi ale preţurilor, la jumătatea şedinţei însă, nu s-a mai vîndut şi au apărut foarte multe ordine de cumpărare. Aceasta a determinat creşteri foarte mari ale preţurilor unor titluri. Acţiunile combinatului chimic "Oltchim" au fost vedetele zilei, cotaţia lor crescînd cu 14,9% faţă de şedinţa anterioară. La finalul şedinţei, la acest preţ în creştere, se mai cumpăra acţiuni ale combinatului chimic de către investitori. Cotaţiile societăţilor de investiţii financiare au fost în creştere, fapt care a determinat majorarea indicelui BET-FI cu 0,41% faţă de şedinţa precedentă.

Banca Transilvania

Cu titlurile TLV s-au perfectat tranzacţii care au depăşit suma de 187 de miliarde lei.

Directorul de tranzacţii al "Prime Transaction", domnul Alin Brendea, ne-a declarat: "Acţiunile TLV pot fi considerate vedetele şedinţei de vineri, deoarece au fost tranzacţionate într-un volum foarte mare, res-pectiv peste 15 milioane de acţiuni. Aceasta reprezintă mai mult de 1% din capitalul social al băncii. Volatilitatea titlurilor a fost extremă, dacă acţiunile au atins minimul de 11.100 lei în jurul orei 12, spre sfîrşit s-au perfectat tranzacţii la cotaţia de 13.100 lei. Preţul de închidere unitar al şedinţei de vineri a fost de 13.000 lei, în creştere cu 0,8% faţă de cel din şedinţa anterioară".

Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al "Estinvest" Focşani, ne-a menţionat că "la sfîrşitul şedinţei de tranzacţionare a existat o nervozitate ridicată, acţiunile TLV se cumpărau direct din ask".

În cadrul şedinţei de vineri cu acţiunile TLV s-a efectuat o tranzacţie specială cu un număr de 200.000 acţiuni, în valoare totală de peste 2 miliarde lei.

Rompetrol Rafinare Constanţa

Cotaţia acţiunilor RRC a cunoscut o revenire după scăderea de zilele trecute, dar la finalul şedinţei preţul de închidere a fost tot în scădere, respectiv cu 6,1% faţă de şedinţa anterioară. Cu titlurile RRC s-a efectuat o tranzacţie specială la preţul de 900 lei/acţiune, în valoare de 8 milioane lei. Rafinăria a anunţat pentru primele două luni ale anului o creştere spectaculoasă a profitului net de 7,17 milioane dolari şi o cifră de afaceri de 274 milioane dolari.

Petrom Bucureşti

Volatilitatea acţiunilor SNP a fost foarte mare în condiţii de rulaj crescut al bursei. Astfel, cu acţiunile SNP s-au perfectat tranzacţii în valoare totală care a depăşit 29 miliarde lei. Preţul de închidere de vineri a fost de 3.780 lei/acţiune, revenind uşor faţă de cotaţiile de zilele trecute, dar în scădere cu 3,1% faţă de şedinţa de tranzacţionare precedentă. Preţul mediu de 3.752 lei/acţiune a fluctuat, vineri, între un minim de 3.600 lei şi un maxim 3.800 lei/acţiune. Spre sfîrşitul şedinţei s-a perfectat o tranzacţie cu un pachet de 586.500 acţiuni, la preţul de 3.700 lei/acţiune.

În cadrul aceleiaşi şedinţe de tranzacţionare, s-a realizat o altă tranzacţie specială cu 500.000 acţiuni ale "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" la preţul de 6.000 lei/acţiune, în valoare totală de 3 miliarde lei. Nici transferurile cu obligaţiuni nu au lipsit vineri. Astfel, s-au transferat într-o singură tranzacţie 50 obligaţiuni municipale Oradea în valoare de peste 77 milioane lei, la un preţ cu 2% mai mare decît principalul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb