BVB Şedinţă preponderent pozitivă la BVB

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 noiembrie 2018

Şedinţă preponderent pozitivă la BVB

Jumătate din rulaj, asigurat de Transgaz

Valoarea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii a fost de 69,14 milioane de lei, pes-te valoarea medie consemnată în acest an, de circa 41 milioane de lei, în contextul în care opt dintre cei nouă indici ai bursei au închis în teritoriul pozitiv.

Jumătate din rulajul zilei a fost dat de tranzacţiile cu acţiunile Transgaz (TGN), care au cumulat transferuri de puţin peste 36 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 354 lei/acţiune, în scădere cu 0,42%.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a detaliat evoluţia de ieri a şedinţei bursiere: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general pozitivă, asemănătoare cu cea a principalelor burse nord-americane, care au crescut în prima parte a zilei. Indicele BET a câştigat 0,05% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,35% pentru BET-FI şi +0,36% pentru BET-NG. Valoarea totală a tranzacţiilor din piaţa reglementată a fost de 14,84 milioane de euro, peste media zilnică înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), cu +7,53%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Purcari Wineries (WINE) a avut cea mai bună evoluţie, +1,67%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Armatura (ARM), cu -13,87%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind mult peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Sphera Franchise Group (SFG) -0,92%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

După Transgaz, locul al doilea în clasamentul valorii tranzacţiilor la BVB a fost ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 2,325 lei/acţiune, în scădere cu 0,21%, pe fondul unui rulaj de circa trei milioane de lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,94 lei/titlu, în retragere cu 0,53%, transferurile cu titlurile FP însumând 2,51 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Nuclearelectrica (SNN), care şi-au continuat avansul început după ce statul a cerut dividende suplimentare de la companie, cotaţia SNN încheind şedinţa bursieră de ieri la preţul de 9,39 lei/acţiune, în apreciere cu 1,62%, pe fondul unui rulaj de 2,44 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" s-au înregistrat două tranzacţii, în valoare totală de circa 11,7 milioane de lei.

Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 10,37 milioane de lei, a fost realizată cu titlurile SIF Oltenia (SIF5), la preţul de 2,075 de lei/acţiune, cu 0,72% sub referinţa din piaţa "regular".

Cea de-a doua tranzacţie "deal" a avut loc cu titlurile Nuclearelectrica (SNN), la un preţ unitar de 9,36 de lei, cu 1,3% peste referinţă, pentru suma de 1,26 milioane de lei.

Indicele extins BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a avut o apreciere marginală de 0,04%, creştere similară cu cea a indicelui BET Plus, al celor mai lichide 40 de titluri listate la BVB.

Indicele energetic BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a avut un avans de 0,12%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +7,53%

2. "Artrom" (ART): +5,26%

3. "Oltchim" (OLT): +3,05%

4. "Romcarbon" (ROCE): +2,68%

5. "Electromagnetica" (ELMA): +2,04%

---------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Armătură" (ARM): -13,87%

2. "Mecanică Ceahlău" (MECF): -7,19%

3. "Condmag" (COMI): -6,67%

4. "Ves" (VESY): -4,11%

5. "Aageş" (AAG): -3,81%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb