Bursa a scăzut cu 1%, într-o piaţă în care acţiunile Transelectrica şi Transgaz au coborât cu aproape 3%, ca reacţie la intenţia Guvernului de a introduce o taxă "pe monopolul natural" pentru operatorii de transport şi distribuţie din sectorul energiei şi gazelor.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,87%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,91% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 1,19%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a coborât cu 1,03%.
Indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 1,71% sub nivelul de luni.
Corecţia indicelui a fost determinată în principal de scăderea acţiunilor Transelectrica (-2,73%) şi Transgaz (-2,93%). Aceste titluri au coborât, în primele două ore cu peste 4%, în condiţiile în care unii investitori au plasat mai multe ordine de vânzare.
Anunţul privind introducerea taxei nu a avut o influenţă semnificativă luni asupra acţiunilor Transelectrica şi Transgaz, cele două titluri scăzând uşor, cu 0,36% şi, respectiv, cu 1,08%.
"Evoluţia de astăzi (n.r. ieri) a pieţei locale a fost în sincronizare cu bursele europene importante, la care, probabil, a contribuit în sens negativ şi publicarea proiectului ordonanţei cu privire la iniţiativa Guvernului de introducere a unei taxe pentru companiile implicate în transportul şi distribuţia de gaze şi electricitate. Dacă metodologia de tarifare s-ar aplica întocmai (ceea ce nu a fost cazul în trecut, precum se cunoaşte în cazul Transgaz şi mai ales la Transelectrica), atunci taxa suplimentară raportată la volumul de business (adică la cantitatea transportată) ar trebui să fie inclusă în tarif (deci să fie suportată de consumatorii finali), aşa cum sunt de altfel şi redevenţele plătite de acestea. Aceasta nu pare să fie, însă, şi intenţia Guvernului şi ANRE, din moment ce în nota de fundamentare a ordonanţei se spune că rezultatele financiare ale companiilor sunt solide şi pot suporta impunerea unei astfel de taxe", a declarat Mihai Iulian Căruntu, şeful Departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, citat de Mediafax.
Tranzacţiile cu acţiuni Transelectrica au însumat 313.000 de lei, iar titlurile Transgaz au consemnat un rulaj de 2,2 milioane lei, din care 1,1 milioane lei a reprezentat valoarea a două deal-uri. Tranzacţiile negociate au fost realizate la un preţ cu 3,72% sub ultima cotaţie de luni.
După ce luni au scăzut cu peste 2%, acţiunile OMV Petrom (SNP) au încheiat şedinţa de marţi în creştere nesemnificativă, cu 0,04%, la 0,452 lei.
Corecţia înregistrată luni a fost reacţie la intenţia Guvernului de a suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv în perimetrele din Marea Neagră. Taxa va fi aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector.
Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 38,6 milioane lei (8,9 milioane euro), valoare cu aproape 70% peste rulajul de luni, de 22,9 milioane lei (5,2 milioane euro). Peste 85% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (25,5 milioane lei), BRD (2,9 milioane lei), OMV Petrom (2,3 milioane lei) şi Transgaz (2,2 milioane lei).
Cea mai mare parte a rulajului titlurilor Fondului Proprietatea a fost asigurată de trei deal-uri în valoare cumulată de 17,1 milioane lei. Pe piaţa principală, preţul acestor acţiuni a scăzut cu 0,5%, la 0,593 lei.