BVB şi RASDAQ Acţiunile Erste Bank şi FP au fost cele mai lichide

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 mai 2013

Acţiunile Erste Bank şi FP au fost cele mai lichide

Bursa de la Bucureşti a închis sesiunea de joi în scădere cu 0,19%, consemnând o corecţie inferioară celor afişate de bursele europene, într-o piaţă unde tranzacţiile cu acţiunile Erste Bank (EBS) şi Fondul Proprietatea (FP) au acoperit o treime din rulajul total.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut joi cu 0,44%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG aproape de nivelul de la închiderea de miercuri. Indicele sectorului energetic a fost susţinut de evoluţia acţiunilor OMV Petrom, care au urcat cu 0,79%, la 0,4229 lei.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 1,77%.

Indicele BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a închis cu 0,81% mai jos faţă de sesiunea precedentă, iar indicele BET-BK, care include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile, FP şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS), a pierdut 0,7%.

Fondul Aberdeen Asset Managers Limited, din Londra a surprins piaţa joi raportând o deţinere de 5,43% din acţiunile BRD, participaţie evaluată la 310,31 milioane lei (71 milioane euro) la cea mai recentă cotaţie bursieră.

Fondul a devenit astfel al doilea acţionar al BRD, după grupul francez Societe Generale, care controlează pachetul majoritar de 60,17% din acţiuni.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 30,59 milioane lei (7 milioane euro), iar o sumă de 7,5 milioane a fost asigurată de transferuri Deal. Astfel, tranzacţii negociate au fost consemnate pentru acţiunile Banca Transilvania (1,8 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,76 milioane lei), dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (1,7 milioane lei), SIF Oltenia (1,41 milioane lei), SIF Moldova (620.000 lei) şi Biofarm (246.000 lei).

Acţiunile Erste Bank (EBS) au înregistrat cel mai ridicat rulaj din piaţă, de 5,5 milioane lei. Titlurile companiei au încheiat şedinţa la 108 lei, preţ cu 1,37% sub nivelul de referinţă.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de doar 59.000 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb